Cei doi pretendenti la functia de cancelar s-au intilnit ieri pentru o noua runda de negocieri. Oficial, Schröder vrea sa conduca in continuare guvernul, dar exista deja voci in partid care-l contesta.

Angela Merkel adopta politica pasilor marunti. Pentru o coalitie intre cele doua mari grupari adverse, lidera crestin-democratilor crede ca e inca necesar „un mare numar de pasi", a declarat ea inaintea inceperii negocierilor de ieri-seara. Social-democratii, in schimb, sint mult mai optimisti privind formarea acestei coalitii.

Desi la nivelul declaratiilor oficiale, SPD-ul il sprijina in continuare pe Gerhard Schröder (foto) in demersul sau de a conduce guvernul, mai multe ziare germane au speculat despre intentiile conducerii social-democrate de a-l propune pe actualul sef de partid, Franz Müntefering, pentru functia de vicepremier intr-un cabinet condus de Angela Merkel.

In acelasi timp, un sondaj de opinie publicat ieri de catre institutul Forsa arata ca 47% dintre germani l-ar prefera drept cancelar pe premierul landului Saxonia Inferioara, Christian Wulff, in cazul in care Merkel si Schröder s-ar retrage.