Dinamovistii au inceput greu si au continuat nesigur. Apoi au echilibrat si au conservat avantajul. Se putea mai mult, deocamdata merge si asa.
Nebunia numarul unu. 35.000 de suporteri ai lui Everton au crezut din primul minut ca rezultatul poate fi intors. Nebunia numarul doi. 11 dinamovisti s-au lasat prinsi in capcana sonora si fizica a adversarului. De aici crisparea. Precipitarea. Dupa lovitura libera a lui Tamas, care l-a facut sa respinga in fata pe Martyn, a intrat in functiune tavalugul alb-albastru.
Ferguson (4), McFadden (8) si iar Ferguson (10, 15) ameninta poarta lui Gaev. Moti, Tamas si Galamaz se clatina la orice centrare. De partea cealalta, Arteta conduce calm si inspirat jocul lui Everton. Dinamo mai musca o data prin Bratu in minutul 22, cind batrinul Martyn blocheaza sutul, apoi cade golul lui Cahill, la o alta bilbiiala a tridentului Tamas-Moti-Galamaz.
Primele 45 de minute se termina cu baietii lui Ando reusind sa paseze mai mult si amenintind poarta. Adica exact asa cum ar fi trebuit sa evolueze din startul partidei.
Cahill (52) semneaza si prima ocazie a lui Everton din repriza secunda. Englezii nu mai au nervul de la inceput, Dinamo pare sa fi inteles, in sfirsit, ca fotbalul la nivelul gazonului este indicat unei echipe de pe continent care lupta impotriva uneia de peste Canalul Minecii.
Florentin Petre (56) primeste o pasa de la Bratu dupa incursiunea curajoasa a lui Plesan, iar Martyn respinge greu peste transversala. Cu cit creste posesia romanilor, cu atit scade presiunea englezilor. Suporterii localnici trec de la repertoriul incurajarilor la cel al apostrofarii dinamovistilor, care descopera eficienta fragmentarii jocului.
Nebunia numarul trei nu s-a mai intimplat, pentru ca de la 1-5 incolo fotbalul respecta o logica. Noua echipa a lui Dinamo s-a botezat cu adevarat in Europa sub rafalele unei formatii cu vointa si plamini. Si cam atit.
