Topul competitivitatii, alcatuit de Forumul Economic Mondial, ar trebui sa aiba pentru noi efectul unui ceas desteptator, care suna la ora douasprezece si un sfert. Caci s-au scurs deja cele douasprezece ore in care am fi putut interveni, intr-un timp cat de cat optim, ca sa contam in competitia economica mondiala.

Acum, lasand in urma cincisprezece ani pierduti, auzim desteptatorul sunand strident dupa ce a trecut si ceasul al doisprezecelea. Ultimul. Ce ne anunta? Ca in zona noastra, a Europei Centrale si de Est, suntem ultimii. Ne-au luat-o inainte si bulgarii. In lume, pierzand patru pozitii fata de anul trecut, am cazut pe locul 67. Inaintea noastra sunt Botswana, Namibia, Trinidad Tobago.

Fara indoiala ca locul e nedrept. Daca luam in calcul ceea ce multe tari de pe aceasta planeta nu au: putinta! Dovezile nu sunt deloc putine. Fiindca nu toata economia romaneasca umbla in carje. Au aparut si performante, si bani, si eficienta.

Grav e, insa, ca o foarte mare parte a economiei romanesti pare a se simti bine in carje. Confundand economia cu o curte de caritate. Uitand ca rostul pe lume al intreprinderii economice e unul singur: sa fie izvor de prosperitate. Dar numai pentru cei harnici, pentru cei competenti, pentru cei dispusi sa ia in piept valul concurentei.

Sub acest al doilea aspect, ce nu ne face cinste, locul ocupat nu mai e nedrept. Dimpotriva, e locul care ni se cuvine. Pe baza unui criteriu ce ar trebui sa ne alarmeze: dorinta!

Nu e nici un dubiu: n-am dorit sa castigam cursa competitivitatii. Aici e ca la fotbal: nu poti sa te clasezi bine in competitiile internationale daca nu ai o competitie interna puternica. Or, in economia noastra, competitia interna e ca si inexistenta. O vedem, dar nu e.

In materie de economie, nici o tara din lume nu-si permite sa sfideze, fara sa plateasca dramatic, nevoia unui echilibru cat de cat stabil intre cerinte rationale si posibilitati reale. Luand in calcul, cu deosebire, resursele materiale, financiare si umane. Si tintind, obligatoriu, trei planuri: 1) structural; 2) cantitativ; 3) calitativ.

Suprema fiind legea eficientei: pentru o unitate de venit sa se cheltuiasca o cantitate tot mai mica de resurse. Impreuna cu legea competitivitatii: performante prin calitate, productivitate, consumuri reduse de resurse materiale si energetice, cheltuieli restranse de productie. Cine gestioneaza toate aceste echilibre? Numai piata. O piata functionala, desigur.

Dupa statutul de piata functionala noi am tanjit inca de acum doi ani. De cand l-au primit bulgarii. Iata ca, anul trecut, a venit Uniunea Europeana si ne-a spus noua - dar totodata a spus si intregii Europe, intregii comunitati economice internationale ? ca avem piata functionala. Voci de la noi s-au si grabit sa comenteze ca verdictul ar fi politic. Fapt lipsit de importanta. L-am primit si gata. Important e ce facem noi cu acest verdict.

Desigur, locul codas din clasamentul competitivitatii nu-i dat de rezultatele din ultimii doi - trei ani. Aici si-au spus cuvantul acumulari indelungate. Economia noastra sufera de boli neglijate multa vreme. Sunt boli cu o istorie dramatica. Pe unele nu le-am recunoscut ani indelungati, desi erau evidente.

Pe altele, desi le-am recunoscut, fie ca le-am tratat cu indiferenta, fie ca nu am dus tratamentele pana la capat. Dar cand spun ca noi avem putinta, am in vedere cu deosebire o anumita natura a economiei romanesti, un soi de imunitate ce a ajutat-o sa supravietuiasca uraganelor produse de masuri luate adeseori "dupa ureche", fara nici o respectare a legitatilor rationalitatii.

O alta economie, chiar in tari cu piete normale, ce ar fi fost nevoita sa suporte atata risipa, atata dispret pentru performanta, atata lipsa de preocupare pentru eficienta si productivitate, toate sub egida unui slogan nenorocit: "Las' ca merge si asa!", de care nu reusim sa ne debarasam, fara indoiala ca s-ar fi prabusit demult.

Economia romaneasca, in schimb, chiar daca umbla in carje, e vitala si are sanse sa devina competitiva.

Puteam sa obtinem mai mult? Bineinteles. Daca o mare parte a economiei nu era lasata sa-si petreaca viata in infirmerie: locul unde se administreaza calmante si se prelungeste somnul. Si daca, ani in sir, nu ar fi fost incetinit ritmul reformei de teama costurilor sociale.

Numai ca dezordinea in economie si ineficienta, cauzate de intarzierea reformelor, au restrans considerabil resursele de protectie sociala. De cincisprezece ani depanam in bezna confuziei un gand care ne obsedeaza: cum sa asiguram securitatea sociala ? A fost, insa, ignorat continuu raspunsul cel mai firesc: prin securitate economica.

Sistem greu de realizat intr-o societate ca a noastra, dominata de o viziune idilica despre economie.

Acum, culegem "roadele": locul 67 in clasamentul competitivitatii. Un rezultat ce merita sa fie analizat pana in cele mai mici detalii. O voi face in zilele ce urmeaza.