Curtea de Apel a hotarat termenul de 20 octombrie la care instanta se va pronunta asupra cererii de contopire a pedepselor primite de Miron Cozma. Solicitarea a fost depusa la Curtea de Apel de catre aparatorii fostului lider al minerilor.

Cozma va astepta dupa gratii pronuntarea sentintei, pentru ca instanta a respins cererea de punere in libertate a lui pana la pronuntare.

Asadar, Miron Cozma - condamnat la zece ani de inchisoare pentru mineriada de la Costesti – va mai sta cel putin trei saptamani in penitenciarul Rahova. In cazul in care decizia instantei va fi favorabila, avocatul lui Cozma va depune imediat cererea de punere in libertate a clientului sau, care a executat deja doua treimi din pedeapsa.