Dupa ce a dat spagi grase sa prinda un pat de fier fara saltea, dupa ce a vazut ca in camera de camin gandacii si-au facut autostrada, dupa ce a desfundat closetul si a montat robinetii de la dus, bobocul de facultate 2005-2006 se duce astazi la festivitatea de deschidere a cursurilor.
Daca in camine totul e la fel ca pe vremea cand era bunica studenta, sistemul de invatamant superior si-a europenizat structura. Durata studiilor de licenta s-a redus la trei ani, iar masteratul a capatat un statut definitoriu in integrarea absolventului pe piata muncii, avand o durata de doi ani. Doctoratul are o componenta teoretica si una de cercetare.
Aceasta restructurare a studiilor universitare este insa incompleta. Este inceputa pe hartie, dar, pana sa fie pusa in practica in beneficiul studentilor, mai e cale lunga. Cei peste 150.000 de boboci, care intra in facultati anul acesta, sunt obligati sa-si aleaga specializarea de-abia dupa ce vor parcurge intre doua si patru semestre.
Nici unul dintre ei nu are certitudinea ca va putea alege un traseu de formare universitara care sa i se potriveasca. Insusi ministrul educatiei recunoaste ca universitatile sunt ramase rau in urma la capitolul consiliere si orientare in cariera a studentilor.
Mai grav, studentul nu poate vedea "luminita de la capatul tunelului" pentru ca universitatile nu-i pot spune exact ce calificare, ce cunostinte, competente si aptitudini ii ofera fiecare specializare. In lipsa unei definiri clare a calificarilor corespunzatoare specializarilor, si curricula e vraiste. In prezent, ea nu e altceva decat rezultatul luptelor pentru putere.
Primesc mai multe cursuri si seminarii cei apropiati si supusi celor care conduc universitatea, chiar daca disciplinele pe care le predau nu il ajuta cu nimic pe student in cariera. Sunt universitati care au redus durata studiilor de licenta, inghesuind pe parcursul celor trei ani materii care se faceau in patru ani.
Au pastrat toate cursurile, unele vechi de peste 30 de ani, numai ca sa ramana cu norma didactica intreaga nevasta rectorului, fata decanului sau nora sefului de catedra. Toate aceste decizii sunt o bataie de joc la adresa Procesului Bologna, prin care se urmareste compatibilizarea sistemelor de invatamant superior din tarile europene.
Refuzul universitatilor de a se adapta cerintelor de pe piata europeana a muncii, cumulat cu lipsa de mecanisme eficiente pentru asigurarea calitatii, inseamna productie pe banda rulanta de absolventi, care obtin niste cartoane bune de tinut in sertar.
Diplomele si suplimentele de diploma ii vor lasa reci pe angajatorii din tara sau din UE, atat timp cat pe ele sunt scrise niste pseudocalificari, niste specializari expirate. Posesorul acelor cartoane va avea un mare handicap atunci cand va concura pentru un job in Europa. Va intelege ca, spre deosebire de absolventii de la Cambridge sau Oxford, el a studiat cinci ani degeaba.
