Papa Benedict al XVI-lea a deschis ieri lucrarile primului Sinod de la alegerea sa, cu o slujba in Bazilica Sf. Petru, atragand atentia ca viata multor catolici se compara mai degraba cu "otetul si nu cu vinul", din cauza indiferentei fata de Dumnezeu.

Importanta manifestare, la care participa peste 250 de episcopi din 118 tari, va aborda subiecte delicate, cum sunt criza de preoti si interesul din cei in ce mai scazut al credinciosilor fata de Biserica. Sinodul va lua in discutie si spinoasa problema a avortului, incercand sa decida daca cei care tolereaza aceasta practica pot primi comuniunea, scrie Reuters.

Comunitatea catolica americana a fost divizata anul trecut in privinta sprijinului pentru candidatul prezidential al democratilor, John Kerry, care este un suporter declarat al avortului. Sinodul interzice catolicilor sa sprijine un politician care sustine cauza avortului, scrie Reuters.

Evenimentul, care tine trei saptamani, este si o ocazie pentru episcopi sa-l cunoasca mai bine pe Papa Benedict, care a anuntat ca va participa la majoritatea sedintelor. Cei patru episcopi chinezi, invitati de catre Papa Benedict al XVI-lea, nu vor participa al Sinod, din cauza ca nu au obtinut permisiunea de a parasi China.