Satisfactie pentru toata lumea: contributiile la asigurarile sociale vor scadea cu 2%, la inceputul lui 2006. E multumita si coalitia de guvernamant, care a promis asta inainte de alegeri, Fondul Monetar International e si el de parere ca e-n regula, de oamenii de afaceri, beneficiarii directi ai reducerii, ce sa mai vorbim!

Logica unei astfel de masuri a fost explicata de Fondul Monetar International in comunicatul din 23 iunie, cand parea ca a batut palma cu fostul ministru al finantelor pentru majorarea TVA la 22%:

„Reforma fiscala va continua astfel incat sa permita atat de necesara reducere a contributiilor la asigurarile sociale, care inca se situeaza la un nivel foarte ridicat, reprezentand o bariera majora pentru noile companii si o stimulare a firmelor de a sta in zona gri a economiei".

Dar mai bine ca taxa pe valoarea adaugata nu se mareste. Prin micsorarea CAS si mentinerea TVA (19%) si a cotei unice (16%), Romania isi intareste pozitia pe frontul „dumpingului" fiscal din Europa Centrala si de Est de unde a atras, dupa sapte luni din 2005, investitii straine directe de 83 de euro/locuitor.

Fiscalitatea prietenoasa

Am vazut deci principalul scop al relaxarii taxelor si contributiilor: investitiile. Sa ne uitam insa mai atent cum stam in momentul de fata. La impozitul pe profit, mai jos decat noi nu sunt decat bulgarii, letonii si lituanienii: 15% (daca nu-i punem la socoteala pe estonieni, care scutesc pur si simplu de taxe profitul reinvestit).

La anul, problema se va complica fiindca Letonia si-a propus sa taxeze beneficiile cu 12,5%, ca-n Irlanda, iar Bulgaria - cu 12% fix. Totusi, speram ca acesta sa nu devina un handicap major.

In ceea ce priveste TVA, cu un punct sub Romania se situeaza aceleasi tari baltice.

Va inchipuiti ce s-ar fi intamplat la 22%? Am fi ajuns, alaturi de Polonia, la cea mai agresiva taxare a consumului din centrul si estul Europei!

In fine, la nivelul impozitelor pe castigurile salariale nu avem concurenta: nu se pot pune cu noi nici Polonia (19-40%), nici Slovenia (16-50%), Ungaria (18-38%), Cehia (15-32%), Lituania (10-35%), Letonia (25%), Estonia (24%), Bulgaria (10-24%) sau Slovacia (19%). Ce pacat ca nu prea exista contributii la asigurarile sociale mai mari decat ale noastre!

CAS-ul amabil

CAS pe cele trei componente (pensii - 31,5%, sanatate - 13,5%, somaj - 4%) insumeaza 49% din castigul salarial brut. Angajatorul plateste 32% (22% - pensii, 7% - sanatate, 3% - somaj), angajatul - 17% (9,5% - pensii, 6,5% - sanatate, 1% - somaj).

Pe langa aceasta „sfanta treime", patronul mai este blagoslovit cu 0,5-4% la fondul pentru accidente de munca si boli profesionale (plateste in functie de domeniul de activitate de la 0,5% - invatamant, la 1,97% - transporturi, pana la 4% - mine), dupa care mai achita un comision de 0,75% si pentru administrarea cartilor de munca.

Dar hai sa nu intram in astfel de detalii, cine mai are 49% in zona noastra de interes? Nimeni. Polonia are 48%. Urmeaza Slovacia, unde CAS-ul masoara 47,8%, dupa care vin Cehia - 47,5%, Ungaria - 47%, Bulgaria - 42,7% si statele mici (Slovenia si tarile baltice), cu mai putin de 40 de procente.

Principala idee de retinut din aceasta insiruire de cifre este ca nu nivelurile privite asa, de sus, sunt importante. In Polonia, de exemplu, patronii contribuie mai putin decat salariatii la CAS. Asta inseamna ca intreprinzatorul se uita la 21 de procente, nu la 48, ceea ce-i permite sa investeasca mai mult in productie ca-n celelalte state.

Conform acestui criteriu cu 32% cheltuieli ale angajatorului, Romania se afla - alaturi de Bulgaria - cu 2-3 puncte procentuale sub Cehia si Slovacia. Iar daca la anul CAS va scadea la 30% (un punct mai putin la pensii, altul la somaj), doar Polonia va ramane mai atractiva decat noi.

Fiscul mieros

Si totusi, daca luam toate taxele si contributiile, le adunam si le comparam, cele din Polonia, Ungaria si Cehia nu sunt nici pe departe printre cele mai mici. De ce se afla aceste tari pe podium in topul investitiilor, iar noi la coada? Pentru ca, asa cum arata un raport OECD, nivelul taxarii este unul dintre cele mai putin importante aspecte luate in decizia de investitii.

Intreprinzatorii straini doresc in special stabilitate si cunoasterea sistemului. Iar la noi, in Romania, dupa ras-razgandiri repetate, dupa modificari continue aduse Codului Fiscal, numai de asta nu se poate vorbi. Cehia abunda de investitori seriosi pentru ca, in afara de taxe si stabilitate, mai conteaza si infrastructura.

Oamenii de afaceri au nevoie de sosele sa-si transporte marfurile, nu de raliuri printre carute si hartoape ca-n Romania. Si, nu in ultimul rand, romanii nu negociaza salarii brute, ci nete. Daca salariatul de la noi intreaba cat primeste in mana, de fapt CAS-ul de 49% de anul acesta sau cel de 47% din 2006 il priveste exclusiv pe angajator.

Rezulta ca poate in 2007, la 45% CAS, se va putea spune ca incepem sa fim competitivi.

Ipocrizia deranjeaza

Notiunea de stabilitate este insa cam generalista. Prin ce se traduce ea? Prin aceea ca in materie de respectare a contractelor si legilor, de transparenta a actului de guvernare, de plati informale pentru factori publici de decizie ori din punctul de vedere al spalarii de bani in afara sistemului bancar, nu mai zarim nici un vecin in urma noastra.

Degeaba a devenit Romania atractiva fiscal, daca nivelul veniturilor bugetare ramane la 30% din PIB - mai putin decat in oricare tara din regiune. Asta arata cat de multi bani se invart departe de ochii Fiscului. Concluzia: mai importanta decat sistemul de taxare in sine este disciplina fiscala.

Despre principiul cotei unice de impozitare, aplicat de noua luni in Romania, se vorbeste din ce in ce mai mult in lume. Se discuta despre el in Germania, Polonia, ba chiar FMI i-a evidentiat de curand valentele. Da, dar sunt si state despre care se poate afirma ca se gasesc la antipodul sistemului cotei unice. Cum e, de pilda, Suedia.

Povara fiscala din tara scandinava depaseste 50% din PIB, cu 10% peste media Uniunii Europene. Dupa manuale, asa ceva ar trebui sa fie potrivnic unor ritmuri de crestere economica de 3% anual, duble fata de zona euro, iar capitalurile ar fi trebuit sa se refugieze de mult spre locatii mai prielnice.

Daca mai punem la socoteala ca a fost formulata intentia de a nu se apropia taxele de nivelurile din restul UE, ci dimpotriva, de a le majora in continuare, pentru a se imbunatati calitatea serviciilor publice, ce mai ramane de zis?!

Ca, in ciuda impozitarii brutale, in Suedia veniturile bugetare reprezinta mai mult de 50% din PIB, tot cu zece procente peste media UE. Intamplator sau nu, rata mare de colectare a unor taxe deosebit de inalte coincide cu cvasi-absenta coruptiei si a evaziunii fiscale. Politicienii nordici au promis populatiei ca, in schimbul unor impozite mari, va primi stabilitatea preturilor.

Si nu doar c-au spus, ci chiar s-au tinut de cuvant, fiindca oamenii vad ca banii stransi de la ei sunt cheltuiti in functie de nevoile lor, nu ale unor grupuri de interese. La noi, daca s-ar fi aplicat cumva faimosul model suedez la fel de romaneste ca si regulile economiei de piata, in cel mai bun caz nu mai aparea capitalismul, ci socialismul de cumetrie.

Deci diferenta n-o face fiscalitatea, ci Fiscul, nu grila de dari in sine, ci aplicarea ei corecta si fara compromisuri. Putem noi sa punem cote de impozit si de contributii oricat de reduse – cata vreme le aplicam selectiv, strainii vor investi si ei selectiv.

Si, chiar daca n-am lua, ci am da, insa nu tuturor investitorilor, ci doar celor care castiga la loteria fiscala, strainii aia nu-s fraieri si s-au prins dinainte ca biletele castigatoare le-ar trage tot aceiasi prieteni-care-stiu-de-ce.