De 15 ani incoace autoritatile de la Bucuresti au reusit sa ajunga la un foarte suspect consens: i-au protejat cu strasnicie pe spionii regimului comunist.

Ori de cate ori, indeosebi prin presa, au aparut informatii convingatoare despre pretinse actiuni desfasurate de acestia inainte, dar si dupa caderea comunismului, Puterea in exercitiu a estompat pana la definitiva musamalizare toate cazurile invocate de jurnalisti, transformandu-le in subiecte tabu.

Personalitati foarte bine plasate in ierarhiile puterii (presedinti, ministri de Externe, premieri, sefi ai unor servicii secrete) au mentionat in mod explicit sau aluziv diverse operatiuni desfasurate de spionii la Ceausescu. Lasau doar sa se inteleaga, cu un aer complice, ca aveau acces la o cutie a Pandorei pe care refuzau insa s-o deschida in mod public.

Referindu-se recent la mineriada de la Costesti din 1999, fostul presedintele Constantinescu a vorbit despre „implicarea unor forte straine si autohtone in aceasta grava miscare terorista". Nu doar Miron Cozma ar fi detectat in timpul bataliei de Costesti prezenta activa a unui diplomat al Ambasadei Rusiei la Bucuresti.

Unicul Raport al SRI despre evenimentele din decembrie ’89 abunda de exemple privind o mare agitatie de agenti sovietici la granitele si pe teritoriul Romaniei. S-au implinit recent opt ani de la celebra „lista a lui Severin".

In cotidianul „Azi" din 22 septembrie ’97, Severin declara ca detine „probe indiscutabile" conform carora „directorii unor cotidiane de mare tiraj, precum si liderii unor importante partide politice sunt agenti ai unor servicii straine".

N-a fost o salva trasa in gol, ulterior, fostul presedinte Emil Constantinescu marturisind ca „originalul listei lui Severin se afla in casa de fier din spatele biroului meu".

Nicolae Plesita, fost sef al spionajului ceausist in sumbra perioada 1980 - 1984, a povestit despre actiunile subordonatilor sai in strainatate, dand de inteles ca unii dintre acestia (posibil implicati in acte de terorism si crime impotriva umanitatii) ar fi in continuare in activitate pe diferite meleaguri.

De curand, Mircea Raceanu, fost diplomat condamnat la moarte de Ceausescu in 1989, n-a ezitat sa nominalizeze cateva personalitati (Pascu, Tinca, Melescanu, Negritoiu, Chebeleu, Ghibernea, Baltazar) despre care sustine ca s-ar fi aflat in slujba spionajului ceausist.

Ce dovezi ar mai fi necesare pentru ca spionii lui Ceausescu sa fie dati in vileag? Cum e posibil ca toti guvernantii din ultimii 15 ani sa consimta ca spionii unei dictaturi nu pot functiona intr-o democratie doar prin simpla schimbare a camasii?

Protejati de cei ce ar fi trebuit sa-i deconspire acesti spioni, santajand si/sau santajabili, s-au putut infiltra peste tot, in politica, presa, afaceri etc., influentand decizii cu aceleasi arme oculte cu care servisera tara lui Ceausescu. Ar trebui sa vina in sfarsit vremea sa li se dea vestea ca tara e alta si ca, ole, ole, Ceausescu nu mai e.