Doamnelor, domnilor, ar fi cazul sa pastram un moment de reculegere in memoria domnului Mircea Georgescu, de la a carui plecare dintre noi au trecut mai bine de sapte luni. Cum, nu l-ati cunoscut? Normal. De fapt, domnul Georgescu nici n-a existat. A existat numai o identitate de imprumut, data de justitie unui martor din controversatul dosar „Cocaina".

In ziua de 17 februarie, Mircea Georgescu a „murit", dupa ce procurorul Gheorghe Muscalu i-a divulgat, pe un post de televiziune, adevarata identitate: Radu Eugen Nastase. In iulie 2004, acest tanar, din grupul de apropiati ai lui Tiriac jr., fusese introdus in programul de protectie a martorilor, magistratii considerand datele furnizate de el drept esentiale pentru aflarea adevarului.

Ce s-a intamplat se (cam) stie: echipa de procurori care ancheta cazul a fost schimbata, Radu Nastase a fost scos din program, dosarul s-a subtiat de la peste 800 de file la aproape 400, cativa martori si-au revizuit declaratiile si, in cele din urma, Tiriac jr. a fost achitat.

Decizia nu este definitiva si cateva semne de intrebare asupra dosarului raman. Este vorba de acuzatia formulata de Consiliul Superior al Magistraturii cum ca din dosar ar fi disparut piese relevante. Sau de suspiciunea indreptata direct impotriva procurorului Muscalu, cum ca l-ar fi scos in mod abuziv pe Radu Nastase din programul de protectie a martorilor.

Acuzatiile CSM au fost infirmate insa de Parchetul de pe langa Inalta Curte, iar acum cauzele se afla in atentia Sectiei Anchete Speciale din cadrul Parchetului General, care trebuie sa dea o concluzie.

Aici, la Anchete Speciale, se afla, de fapt, cheia intregii povesti. Pentru ca „uciderea" lui Mircea Georgescu inseamna un semnal pentru alti posibili martori protejati: „Chiar cu identitatea schimbata, nu va aflati in siguranta; cineva poate oricand sa va demaste".

In acest caz, cati dintre cei aflati in interiorul retelelor mafiote din Romania se vor „pocai" si vor incalca „omerta", asa cum a procedat, cu mai bine de doua decenii in urma, celebrul „nas„ italian Tomasso Buscetta?

Institutia „martorului protejat", vitala in lupta contra mafiei, este pusa sub semnul intrebarii, de cand adevarata identitate a lui Georgescu a fost data in vileag. Doar un raport complet si necrutator al celor de la Anchete Speciale ar mai putea salva ceva din credibilitatea justitiei.

Dar chiar si asa, niste semne de intrebare tot vor ramane, si eventualii martori protejati vor avea de ce sa se teama.

Acum intelegeti de ce trebuie sa pastram un moment de reculegere?