Avem doctori in Romania mai tari ca maestrii chinezi, despre care legenda spune ca iti depistau boala doar luandu-ti pulsul. Ai nostri te ghicesc cu privirea. Unii nici macar atata efort nu depun. Sunt ca paranormalii – citesc numele si-si pun parafa pe diagnostic.
Mascarada se numeste, oficial, medicina muncii, iar legea obliga toti salariatii si patronii din Romania sa participe la ea.
Acum trei ani, G.N. din Bucuresti, angajata la Posta a participat pentru prima data la un control de medicina muncii. A fost chemata intr-un cabinet medical improvizat intr-un birou, unde i s-au luat pulsul si tensiunea. Apoi, doctorita a intrebat-o daca sufera de ceva.
Femeia i-a raspuns cu sinceritate: o doare in stanga sub coaste, o dor oasele, face din cand in cand pietre la rinichi, o supara ochii si o tine gatul cand face efort. La doua saptamani s-a trezit acasa cu decizie ca trebuie sa se pensioneze anticipat. Ca ea au mai fost zeci de colegi, fraierii care au spus ce-i doare.
Doctorii nu s-au obosit sa le faca vreo analiza sau macar sa ia legatura cu medicii de familie. Cand s-au trezit cu reclamatii, s-au scuzat politicos si au schimbat incadrarea – din inapt in apt de munca.
Cu binecuvantarea Ministerului Sanatatii, medicina muncii este o afacere cu circuit inchis. Sunt doar 300 de medici considerati apti sa-si dea cu parerea in acest domeniu.
La 4.800.000 de salariati, inseamna ca un medic ar trebui sa controleze 16.000 de oameni pe an. Daca fiecare consultatie ar dura jumatate de ora, ar trebui ca anul sa aiba 800 de zile, ca sa-i rezolve pe toti.
Doctorii, stresati de-atata munca, ar trebui sa fie primii care protesteaza. La cati bani incaseaza – cel putin 500.000 de lei de salariat diagnosticat cu privirea - n-au nici un chef de reclamatii. Nici patronii care scot bani din contul firmei nu s-au plans. Pentru cei cu bani, suma este un mizilic.
Ceilalti nu se obosesc cu amanunte precum controlul medical si, cum nu-i deranjeaza nimeni cu controlul, n-au de ce sa se supere. Iar pe salariati nu-i intreaba nimeni. Institutia care ar trebui sa fie ingrijorata de bolile dobandite la locul de munca este Ministerul Sanatatii.
La biroul de presa al ministerului nu pare sa stie nimeni nimic despre domeniul medicinii muncii. Am fost indrumati catre o sefa de sectie de la Institutul de Sanatate Publica. Aceasta insa habar n-are de ce sunt doar 300 de medici de munca la nivelul tarii si ne-a trimis la o colega de-a ei care face parte din Comisia de Medicina a Muncii din cadrul Ministerului Sanatatii, Eugenia Naghi. Doamna cu pricina n-a putut fi gasita zile in sir.
Marina Otelea a fost doctor de medicina muncii. Acum este manager la o clinica particulara. „Doctorul de medicina muncii trebuie, teoretic, sa-i controleze amanuntit pe salariati, sa le faca recomandari medicale si, la final, sa stampileze fisa medicala.
De pilda, intr-o fabrica cu zgomote puternice, face audiograme salariatilor si le cere sa poarte casti, daca e cazul, acolo unde se lucreaza cu plumb face analiza urinei si masoara cantitatea plumbului in sange si tot asa. Insa in practica toate acestea se intampla rar. Doctorul de medicina muncii este doar stampilator, pune parafa pe fisa fara sa vada salariatul la fata.
In schimb, isi timite inlocuitori care sa le faca treaba: pe doctorii generalisti. Acestia au facut cursuri de cateva luni pentru a obtine «competente de medicina muncii»", explica Marina Otelea.
„Inlocuitorii" masoara tensiunea salariatilor, ii apasa nitel pe burta si le pun diagnosticul. N-au dreptul sa aplice si parafa – asta o face numai doctorul de medicina muncii, cu toate ca habar n-are cui i-a dat aviz c-ar fi sanatos.
Ca sa ajungi doctor de medicina muncii trebuie sa termini Facultatea de medicina si sa te specializezi in timpul rezidentiatului. De cativa ani, „fabrica" de doctori de medicina a muncii este insa blocata.
