Ordonanta de Urgenta nr. 129 din 15 septembrie 2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Codul de Procedura Fiscala a fost completat cu urmatoarele prevederi:

• Dispozitii privind stoparea ajutorului de stat

Stoparea acordarii ajutoarelor de stat se realizeaza, de drept, prin:

- emiterea unei decizii a Consiliului Concurentei in acest sens;

- emiterea unei decizii de catre furnizorul ajutorului de stat ca urmare a exercitarii activitatii de supraveghere, cand constata incompatibilitatea intre ajutoarele de stat acordate si dispozitiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

Deciziile emise in conditiile de mai sus trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

- denumirea operatorului economic si datele de identificare a acestuia;

- modalitatea de acordare a ajutorului de stat;

- data la care se realizeaza stoparea.