Firma Ozone Laboratories si-a manifestat oficial interesul pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al producatorului farmaceutic Antibiotice Iasi, care urmeaza sa fie scos la privatizare, au declarat surse din industria farmaceutica, informeaza Mediafax.

Potrivit surselor, compania a transmis o scrisoare de intentie autoritatilor romane. Directorul general al Ozone Laboratories, Dan Schiopu nu a dorit sa comenteze infomatia

Recent, oficialul Ozone a declarat ca directia de dezvoltare a companiei cuprinde si o posibila achizitie a unei companii romanesti de profil, dar o decizie concreta in acest sens nu a fost luata.

Cat despre Antibiotice, el a precizat ca, in prezent, Ozone este interesata de o colaborare pentru fabricarea unor medicamente sub contract, dupa modelul relatiilor cu alti producatori romani.

Pachetul de actiuni detinut in prezent de stat reprezinta 53,01% din capitalul companiei, iar printre actionarii semnificativi se numara fondul de investitii Broadhurst si SIF Oltenia. Compania din Iasi este unul dintre cei mai importanti producatori romani de medicamente.

Potrivit celui mai recent raport al companiei de cercetare Cegedim Romania, firma ocupa, in intervalul iulie 2004 - iunie 2005, locul noua in clasamentul producatorilor si importatorilor, cu o cota de 2,9% din piata. Previziunile Antibiotice prevad obtinerea unor vanzari de peste 45 de milioane de euro la sfarsitul acestui an.

Ozone a intrat pe piata romaneasca a medicamentelor generice in vara anului 2001. Compania subcontracteaza integral productia de medicamente catre companii romanesti din domeniu, cum ar fi Mark International Iasi, Fabiol Bucuresti si Bioeel Targu Mures.

Vanzarile firmei pe piata romaneasca s-au dublat de la an la an, in ultimii ani, fiind estimate pentru 2005 la 28 milioane de euro.

Pe fondul extinderii portofoliului de vitamine si suplimente nutritive si a cresterii cotei de piata pe segmentul medicamentelor fara prescriptie, Ozone Laboratories prognozeaza pentru 2006 al patrulea an consecutiv cu dublarea cifrei de afaceri, la 45 - 50 de milioane de euro.