In toate tarile din fostul bloc sovietic, decomunizarea s-a dovedit un proces pe cat de complex, pe atat de necesar. Am analizat acest subiect in cartea mea "Fantasmele salvarii: Nationalism, democratie si mit in Europa post-comunista".
Decomunizarea implica nu doar chestiuni juridico-legale, ci si elemente ce tin de ordinea culturala si morala. Efectele devastatoare ale comunismului s-au rasfrant asupra tuturor sferelor existentei umane, iar reconstructia democratica devine astfel si o practica a exorcizarii acestor demoni.
Mostenirile leniniste nu pot fi eliminate cata vreme nu ne angajam intr-o analiza demistificatoare a tuturor institutiilor care au facut posibil sistemul. Insitutiile nu au fost insa angrenaje descarnate - indivizi reali au servit "cauza", recurgand adeseori la metode criminale. Nu cred ca ne aflam astazi in situatia de a deplange o penurie de date privind oroarea totalitara comunista.
Simplu spus, avem suficiente date (lucrari analitice gen "Cartea Neagra a comunismului", "Stalinism pentru eternitate", volumele publicate de Centrul de Cercetari al Memorialului Sighet, volumele lui Marius Oprea, cartea despre colectivizare aparuta la Polirom, editori Dorin Dobrincu si Constantin Iordachi), elaborate dupa criterii stiintifice si care dovedesc fara nici o ambiguitate caracterul nefast, nociv si criminal al sistemului comunist.
Construit pe baza doctrinei leniniste a "dictaturii proletariatului", conform careia regimul comunist exercita puterea in chip violent, "fara nici o restrictie impusa de vreo lege", acest sistem a dus la lichidarea fizica a sute de mii de oameni si la mutilarea morala si psihologica a unei intregi natiuni.
Cifrele sunt importante si avem suficiente date care pot fi utilizate pentru un asemenea demers de condamnare
Domnul Basescu cere o comisie si nu e nimic rau in acest lucru.
O asemenea comisie formata din istorici, politologi, sociologi, intelectuali publici, fosti disidenti poate elabora un document sintetic, scris in termeni cat mai rigurosi si clari, care sa rosteasca verdictul categoric in privinta experientei comuniste din Romania: un regim antipatriotic, impus din exterior, o dictatura aroganta si brutala al carei scop a fost aplicarea nemiloasa a preceptelor unei ideologii utopice si resentimentare.
Comunismul a fost o patologie politica cu consecinte dezastruoase: chiar si in perioadele sale reformatoare, comunismul a fost ostil pluralismului autentic. Cum a spus candva Adam Michnik: "Nu exista comunism cu chip uman, ci doar totalitarism cu dintii sparti".
Teoria marxista a "luptei de clasa" a fost argumentul utilizat de bolsevicii romani, de la Dej si Pauker la Ceausescu si acolitii sai, pentru a justifica agresiunea lor permanenta impotriva propriei natiuni. Cred asadar ca procesul comunismului ca intreprindere morala si intelectuala este cat se poate de actual.
Cartile si studiile pe care le scriem sunt o componenta cruciala a acestui proces. Evident, in cazurile concrete in care se identifica vinovatii individuale, Justitia trebuie sa-si spuna cuvantul. Ma gandesc, de pilda, la asasinarea inginerului Gheorghe Ursu, dar si la crimele comise in decembrie 1989 la Timisoara, Bucuresti, Cluj si in alte localitati. Au fost atunci torturati, maltratati si ucisi oameni nevinovati.
As accentua importanta intelegerii rolului criminal al Securitatii. Aceasta institutie poate fi subiectul unei investigatii cu consecinte judiciare. Cand fosti tortionari ai Securitatii isi permit sa persifleze pe fostii disidenti, ma intreb cui ii este bine de fapt in Romania?
Oricum ar sta lucrurile, dl Basescu are suficiente date la ora actuala pentru a declara fara ezitare ca sistemul comunist a fost o catastrofa pentru poporul roman.
Un lucru extrem de important ar fi infiintarea, cat mai curand, a unui Muzeu al Tragediei Comuniste din Romania (numele poate fi discutat, fireste, dar urgenta chestiunii mi se pare dincolo de orice indoiala). De asemenea, un autentic Institut de studiere a experientei comuniste mi se pare mai mult decat necesar.
Am discutat aceste chestiuni cu personalitati politice si intelectuale de prim rang si nu pot decat sa sper ca se va face ceva in acest sens. In concluzie, cand este vorba de stabilirea adevarului, niciodata nu este prea tarziu.
Urmariti ce se intampla in Chile, Uruguay, Brazilia, Mexic si veti vedea ca dincolo de discursul reconcilierii, exista amintirea crimelor contra umanitatii comise sub regimurile dictatoriale si exigenta pedepsirii lor. Acelasi lucru este valabil si in Romania. Dificila fara indoiala, justitia politica retroactiva este posibila. Nu e vorba de revansa, ci de adevar.
O democratie amnezica este una in grava suferinta. Pana sa ajungem la amnistie, este nevoie ca aceste crime sa fie cunoscute si recunoscute.
Accesul liber la arhive, desecretizarea acestora, transparenta intsitutiilor care se ocupa de dosarele trecutului recent, iata cateva teme pe care societatea civila romaneasca are tot dreptul sa le mentina vii in atentia publica.
