In spatele tentativei de legalizare a trocului cu autorizatii taxi se afla mari interese, care leaga politicieni din PSD, PRM si PD. Marile companii de taximetre din Capitala sunt patronate de persoane cu puternic spate politic si cu proptele in primarie. Proptele care i-au ajutat sa primeasca, abuziv, sute de autorizatii taxi. Pe care acum le pastreaza, asteptand sa le poata vinde. Cu maxim profit.

Dupa adoptarea Legii privind transportul in regim de taxi (nr. 38/2003), Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a decis sa limiteze la 10.000 numarul autorizatiilor pentru taximetristii din Capitala. Practic, e vorba de o masura anticoncurentiala, generatoare de abuzuri si de coruptie, motivata de necesitatea limitarii aglomerarii traficului si a poluarii.

Repartizarea celor 10.000 de autorizatii s-a facut, initial, astfel: 2.000 au fost declarate sezoniere (care o fi sezonul pentru taximetre in Bucuresti?); din cele 8.000 ramase, doua treimi au revenit firmelor, iar o treime - taximetristilor independenti.

Cum cota de autorizatii alocata independentilor s-a dovedit insuficienta, la inceputul anului trecut s-a decis suplimentarea acesteia cu 300 de autorizatii, „rupte" din cele 2.000 sezoniere. Au ramas, asadar, 1.700 de autorizatii taxi sezoniere, 8.300 fiind permenentizate (valabile cinci ani, cu obligativitatea reavizarii anuale).

La sfarsitul lunii mai 2005, CGMB a decis suplimentarea autorizatiilor taxi permanente cu 1.200 de bucati, reducand corespunzator cota sezonierelor. Prin urmare, acum lucrurile stau asa: 9.500 autorizatii permanente, 500 sezoniere. Cele 1.200 de autorizatii permanente au fost distribuite astfel incat sa se restabileasca raportul de 1/3 - independenti, 2/3 - firme, alterat in 2004. Respectiv, doar 200 de autorizatii au revenit independentilor si 1.000 firmelor.

414 autorizatii-fantoma

Pana aici, desi aberanta, situatia se inscrie in limitele legalitatii. O problema majora apare insa, in momentul in care se consulta noile liste de autorizatii. In mod normal, prima autorizatie permanenta emisa dintre cele 1.200 realocate, ar fi trebuit sa poarte numarul 8.301. |n realitate, poarta numarul 8.715! De unde rezulta ca exista 414 autorizatii-fantoma, date pe sest.

Dovada se afla in trafic: soferii de taxi care ne-au sesizat aceasta problema au identificat, de pilda, Dacia Solenza cu numarul B 41 NBP, apartinand SC Dapora Transcom SRL (ARIS Taxi). Aceasta masina, care se afla la pozitia 12 pe lista de asteptare la autorizatii (lista este publica), a primit autorizatia cu nr. 8.726.

Asadar, matematica elementara spune ca masina inscrisa la pozitia numarul 1 din lista de asteptare, a primit, cum spuneam, autorizatia 8.715.

Unul dintre actionarii firmei Dapora ne-a confirmat aceasta situatie, mentionand: „A fost un asemenea balamuc, m-am bucurat asa mult ca am terminat cu problema asta, incat nici nu m-a mai interesat ce numere de autorizatii am primit. Nici acum nu le stiu, trebuie sa ma uit prin acte, sa vad".

Autorizatii de tinut „la ciorap"

Saltul de la pozitia 8.301 la 8.715 a fost urias, dar responsabilii cu emiterea autorizatiilor au facut, de-a lungul timpului si salturi mai mici, de „numai" cateva autorizatii". Adica, au pastrat cate 2-3-4 pozitii pentru situatii „de urgenta", pe care apoi le-au plasat celor care au stiut cum functioneaza sistemul de ungere.

De asemenea „facilitati" au beneficiat, de pilda, cei de la Mavi Taxi. |n alte cazuri, s-au dat unor firme autorizatii rezervate persoanelor fizice. Asa s-a intamplat cu 20 de autorizatii obtinute de Era Taxi, care se regasesc in intervalul 8.000-8.300, adica fac parte dintre cele 300 de autorizatii atribuite independentilor.

Despre patronul de la Era se discuta intre taximetristi ca nici nu are autorizatiile „pe masina", ci le tine in dulap si le distribuie in functie de numarul colaboratorilor.

Cercul Mitrea-Besciu-Stan-Udriste-Basescu

Revenind la cele 414 autorizatii distribuite fara baza legala, trebuie precizat ca mare parte a acestora au fost adjudecate de Fly Taxi, firma in spatele careia se afla nimeni altul decat liderul PSD Miron Mitrea, prin interpusi - Dan Besciu, Victor Ion Stan. Besciu este co-actionar si la Golden Blitz, restaurantul favorit al presedintelui Traian Basescu.

Besciu este partener de afaceri si cu Dorin Cocos, sotul consilierei prezidentiale Elena Udrea, precum si cu Alexandru Bittner, omul de casa al fostului premier Adrian Nastase. Prin alta firma a sa, Euroconstruct Trading 98 SRL, Besciu a primit o serie de lucrari de reparatii ale strazilor din Capitala, in timpul mandatului de primar al actualului sef al statului. Astfel, Besciu a castigat peste 100 de miliarde de lei.

Iar recent Eurocontruct a castigat si licitatia pentru lucrarile de reparatie la autostrada Bucuresti-Pitesti si a primit spre intretinere, de la primaria condusa de Adriean Videanu, succesorul lui Basescu, 20 de artere principale ale Capitalei, urmand sa fie recompensat cu aproximativ 100 de miliarde de lei, in doar cinci ani, de la bugetul local.

Tot recent, „Jurnalul National" a semnalat ca Administratia Nationala a Drumurilor (din subordinea Ministerului Transporturilor, condus de pedistul Gheorghe Dobre) a atribuit, fara licitatie, lucrarile de refacere a podului ce leaga Oltenita de Giurgiu firmei Euro Construct 2000 SRL, controlata tot de Dan Besciu.

Aceeasi companie a primit si lucrarile de refacere a infrastructurii feroviare in Vrancea si are in gestiune trei drumuri judetene din fieful baronului PSD Marian Oprisan, apropiat al lui Mitrea.

Alt cotidian central („Gandul") a semnalat ca presedintele Traian Basescu s-a plimbat, la inceputul lunii septembrie, cu jeep-ul lui Oprisan si ca cei doi par sa fi uitat de certurile din trecut si se comporta acum ca amicii.

In ce-l priveste pe Victor Ion Stan, acesta a impartit cu Miron Mitrea sefia la CNSRL-Fratia. Spre deosebire de bunul sau coleg si prieten, Stan a ramas vicepresedintele confederatiei sindicale chiar dupa ce a intrat in politica, fiind ales consilier PSD in Primaria Capitalei si fiind chiar liderul consilierilor PSD pana in 2004.

Victor Stan a fost si membru in Consiliul de Administratie al RATB. Uite-asa ajungem si la Gheorghe Udriste, fostul director al RATB. Udriste este, din timpul primului mandat de edil-sef al lui Traian Basescu, director la Directiei Transporturi, Drumuri si Siguranta Circulatiei din Primaria Capitalei, directie de care tine... emiterea autorizatiilor taxi.

Iata cum cercul se inchide, iar increngaturile de interese financiare ale adversarilor politici Basescu si Mitrea sunt cat se poate de transparente.

Murgeanu: „Sunt interese personale"

Cu toata bunavointa si in pofida insistentei noastre, a fost imposibil sa obtinem o declaratie pe acest subiect de la Gheorghe Udriste. Foarte deschis in relatia cu presa atunci cand vine vorba de promovarea unor proiecte grandioase al caror co-autor este, Udriste nu a fost si nu mai este de gasit de cand a aflat motivul pentru care incercam sa-l contactam.

Dar Udriste nu poate face totul fara stiinta primarului. Acesta isi pune semnatura pe fiecare autorizatie taxi emisa si este imposibil sa nu remarce o eventuala neconcordanta intre numarul acesteia si numarul de autorizatii aprobate. De fapt, nici nu are dreptul sa semneze „ca primarul", raspunde pentru semnatura sa si pentru eventualele neconcordante.

Asadar, in eventualitatea ca Parchetul se va autosesiza in urma dezvaluirilor noastre, n-ar fi exclus ca printre cei audiati sa se numere Traian Basescu, Razvan Murgeanu (viceprimarul de acum si primar interimar intre Basescu si Videanu) si Adriean Videanu.

Foarte deschis, Razvan Murgeanu ne-a declarat ca a remarcat o parte a problemei si ca e constient de faptul ca la mijloc sunt interese personale: „Eu am cerut sa mi se explice de ce la numarul autorizatiei scrie unspe’ mii si ceva.

Iar Udriste mi-a spus ca avem autorizatii anulate si atunci nu se mai elibereaza o autorizatie cu acelasi numar si nici nu se poate atribui un numar dintre cele sezoniere. Parerea mea e ca legea asta a taxiurilor e o tampenie. De ce sa limitezi numarul de taximetre? E clar ca legea asta serveste niste interese personale. A fost facuta pentru cei de la Camera Taximetristilor".

Tot clar este, adaugam noi, ca explicatia lui Udriste este o autoincriminare, confirmand ilegalitatea acordarii de autorizatii permanente, cu numere de autorizatii sezoniere.

Ghici cine vrea negot cu autorizatii?

Alte mari firme de taximetrie sunt conduse tot de clienti politici, care fac jocurile la Camera Taximetristilor, de care ne-a vorbit dl Murgeanu. Asa sunt Cristaxi si Confort taxi, controlate de Ilie Anghel, precum si Taxi Cobalcescu, condusa de Nicolae Trusca. Ambii sunt bine legati de PSD.

Fly Taxi (care a castigat, in urma unei licitatii trucate, organizate in vremea ministeriatului Mitrea, exclusivitatea pe transportul taxi de la Aeroportul Otopeni), Cobalcescu, Cristaxi si Confort controleaza mare parte din piata bucuresteana a taximetrelor.

Politica salariala pe care aceste companii incearca sa o impuna nu le convine soferilor, care au plecat, in masa, spre companii mai mici ori s-au lasat de taximetrie. Astfel, parcurile auto ale marilor companii sunt pline de masini neutilizate si neutilizabile din lipsa de personal.

Autorizatiile date pentru masinile respective au ramas astfel blocate, iar patronii par ca asteapta pleasca legislativa propusa de patru parlamentari PSD si PRM (despre care am relatat in urma cu doua numere), pentru a putea vinde masinile „la pachet" cu autorizatiile, urmand a obtine, astfel, profituri frumoase.