Gica Craioveanu este cel mai longeviv jucator strain din istoria campionatului spaniol. Atacantul roman al lui Getafe a implinit sambata zece ani de cand evolueaza in prima liga a campionatului Spaniei, timp in care a disputat 319 meciuri, conform Marca.

"Se implinesc 10 ani de cand atacantul roman, la 27 de ani, debuta in Primera Division, pe 8 octombrie 1995, in tricoul lui Real Sociedad", noteaza Marca.

Editia electronica a cotidianului spaniol precizeaza ca atacantul roman a reusit astfel sa doboare cateva recorduri greu de egalat: "a devenit cel mai longeviv jucator strain din campionatul spaniol, "bunicul" tuturor atacantilor si poate, cel mai important, idolul suporterilor echipei ce acum ocupa primul loc in clasament".

Craioveanu a declarat ca, in primul rand, este bucuros de pozitia ocupata de Getafe. "La asta chiar nu ma asteptam. Din fericire nu m-am retras anul trecut, iar acum ma pot bucura de aceasta situatie. Totusi, dificil nu este sa ajungi aici, ci sa te mentii printre cei mari", a declarat jucatorul roman.