Scriitorul brazilian Paulo Coelho, cel mai citit autor in Romania, a vizitat duminica redactia EVZ, inainte de a pleca intr-o calatorie privata prin Transilvania, unde va incerca sa se documenteze in legatura cu un proiect care s-ar putea materializa intr-un film. Intr-un interviu acordat redactorilor EVZ, Coelho a vorbit, intre altele, despre literatura, jurnalism si divinitate.
EVZ: Cat de mult din biografia dv. se regaseste in cartile pe care le scrieti?
Paulo Coelho: Cand imi scriu cartile, ma scriu pe mine. Pun in cartile mele tot ce am mai bun in mine. Cand scriu, ma gandesc la singura persoana pe care o stiu bine, si aceea sunt eu. Imi scriu mie insumi, dar scriu pentru cititori, in acelasi timp. Noi suntem „razboinicii luminii". Nu trebuie sa pierdem sansa dialogului, nu conteaza ca suntem aici, in SUA sau in Franta. Exista o legatura stransa intre noi toti.
Care e diferenta dintre a scrie o carte si a scrie un articol de ziar? Cum scrieti tabletele din „O Globo", publicate si in EVZ?
E mult mai dificil sa scrii un articol pentru ziar, trebuie sa fii obiectiv si echidistant. La ziar exista o disciplina, un termen limita. Jurnalismul este important, pentru ca este vital sa stii ce se intampla in jurul tau. Voi scrie un articol despre Romania, in urma acestei vizite, care, bineinteles, va fi publicat in „Evenimentul zilei".
Va impuneti un termen limita si cand incepeti sa scrieti o carte?
Nu sunt fortat de nimeni ca sa scriu. Nu am niciun contract care sa ma oblige in vreun fel. Nu e usor sa-ti scrii sufletul! Insa eu insumi imi impun termene limita. Visul meu a fost sa devin un scriitor.
Nu scriu pentru bani sau pentru succes, ci pentru ca ma simt provocat sa scriu. Fiecare carte care asteapta sa fie scrisa este intotdeauna deja scrisa in mintea mea.
Exista un proiect de film pentru „Alchimistul", iar cartea a fost deja dramatizata si jucata pe scena unui teatru din Bucuresti...
La filmul care se va face dupa „Alchimistul" (am vandut drepturile de ecranizare companiei Warner), voi cumpara un bilet, ca orice alt spectator. Am dreptul sa-mi placa filmul sau nu. Oamenii sunt liberi sa creeze in literatura, dar si in film, si in teatru.
Cartea „Veronika se hotaraste sa moara" a avut un impact social in Brazilia, in sensul ca s-a schimbat o lege cu privire la internarea in spitalele de psihiatrie. Ati prevazut acest impact?
In tineretea mea, am fost internat de doua ori intr-un spital de psihiatrie. Parintii ma iubeau, dar erau ingrijorati de dorinta mea de a deveni un artist.
Atunci am invatat ca trebuie sa ma lupt pentru crezurile mele. Cartea a fost publicata in 1998, si in Brazilia exista o lege privind spitalizarea arbitrara, care astepta de zece ani sa fie promulgata. Senatorul Eduardo Suplicy a citit intr-o sesiune in plen cateva pasaje din cartea mea si a reusit sa obtina aprobarea pentru lege. Cred ca a fost un lucru necesar.
M-am bucurat de impactul cartii mele. M-am bucurat ca am putut sa ajut niste oameni.
Credeti in nebunie?
Oamenii sunt diferiti... Cred ca unii oameni pot sa fie si nebuni. Dar se intampla uneori ca numai unii sa creada ca esti nebun numai pentru ca ai alte idealuri si alte crezuri fata de cele obisnuite. Iar aceasta nu e nebunie!
„Iertarea e un atribut al feminitatii"
Cum v-au influentat femeile?
Viata mea e un proces creator influentat de multe coordonate... Da, si femeile m-au influentat!
Ati scris despre fata feminina a divinitatii...
Sunt catolic. Dupa ce am publicat cartea „La Raul Piedra am sezut si am plans", in care descriu partea feminina a lui Dumnezeu, am vizitat Italia. Am crezut ca o sa am probleme cu Biserica Catolica!. Insa, cand mi s-a luat un interviu pentru cotidianul „Corriere della Sera", reporterul mi-a spus ca sustin teza lui Papa Ioan Paul I: „Dumnezeu e mama". Nu stiusem.
Si Dan Brown are niste teorii asemanatoare. Le cunoasteti?
Nu l-am citit pe Dan Brown. Am citit textul Papei.
Si sunt convins ca Dumnezeu e mama. Dumnezeu e tata. Dumnezeu e aici. Dumnezeu e dragoste. Dumnezeu e iertare. Iar iertarea e un atribut al feminitatii.
Credeti ca Biserica va accepta in final aceasta teorie?
Va dura cateva sute de ani pana cand Biserica va accepta teoria. Cred insa ca institutia Bisericii se misca incet, dar sigur...
„Cred in sexul sacru"
Scriitorul Paulo Coelho a vorbit cu nonsalanta duminica, in redactia EVZ, nu numai despre literatura, ci si despre viata sa. E brazilian, deci e microbist, si tine cu Vasco Da Gama. A fost un hippie rebel. Poarta un tatuaj in forma de fluture, care tine loc de verigheta. Crede in „sexul sacru", pe care l-a descris, in unele dintre cartile sale.
„Eu am apartinut, in tinerete generatiei „Sex, drugs and rock’n’roll", a spus Coelho, dupa ce a fost intrebat daca notiunea de „sex sacru", despre care vorbeste in cea mai erotica dintre cartile sale, „Unsprezece minute", nu este o blasfemie.
„Sexualitatea e una dintre cele mai frumoase expresii ale fiintei umane. A trebuit sa treaca ani ca sa inteleg asta", a marturisit Coelho. „Mai tarziu am avut aceasta idee minunata de a scrie despre un loc superb, in care merg doi oameni. S-a intamplat sa iasa pana la urma o carte despre o prostituata...
Da, cred in „lumina launtrica" si in „sexul sacru" practicat in contextul dragostei", a mai spus scriitorul.
El a adaugat ca divinitatea joaca un rol important in viata sa. De altfel, in ultimii ani obisnuieste sa-si petreaca revelioanele la Lourdes, celebru loc de pelerinaj, unde s-au inregistrat aparitii ale Fecioarei Maria.
„Eu cred intr-o forma de energie pura, in „immaculata conception"", a spus Coelho. „La Lourdes, in fiecare noapte dintre ani, cu un minut inainte de miezul noptii, multumesc lui Dumnezeu si, un minut dupa miezul noptii, cer ceva lui Dumnezeu... Da, petrec niste momente cu adevarat speciale, in acel loc atat de incarcat de simboluri", a conchis el.
