Solutiile sint intotdeauna personale, nu le aduce cu ea istoria. Aceasta este una dintre ideile forte ale lui Albert Camus, exprimata, tot printre risete, de catre regizorul italian Roberto Benigni in ultimul sau film, „Tigrul si zapada", prezentat oficial la Roma.

„Viata e frumoasa", chiar si in Irakul invadat, este poezia de dragoste cu care regizorul toscan laureat cu Oscar vrea sa invinga razboiul. Benigni a ales un teren minat, pentru a-si face revenirea cu un film care se anunta controversat: Irakul invadat de armatele aliate sub comandament american.

Attilio De Giovanni - intruchipat de Benigni, totodata regizor si scenograf - este un poet cu doua fiice adolescente si pline de personalitate. In calitate de tata, simte ca e esential sa le duca la circ si le destainuie din tainele poeziei. A publicat de curind volumul „Tigrul si zapada" si traieste cam cu capul in nori.

Este indragostit iremediabil de Vittoria, care aproape fuge de el, si sintem astfel transportati in Irak.

Poezie printre gloante

Vittoria pleaca in capitala irakiana pentru a scrie bibliografia unui poet al locului, Fuad, intruchipat de Jean Reno. Este ranita intr-un bombardament asupra Bagdadului si se afla in pericol de moarte cind Attilio pleaca sa o salveze.

Dupa o tentativa ratata de a prinde un avion normal de la Roma la Bagdad, il gasim la Basra, zona de sud a Irakului, unde sint postate trupele aliate sub comandament italian. Poetul se da chirurg al Crucii Rosii si ajunge cu un autobuz furat la Bagdad, unde Vittoria zace inconstienta pe un pat de spital.

Dragostea si aventurile incredibile ale poetului, care, transformat in kamikaze, reuseste sa ii procure medicamentele salvatoare, o readuc la viata. Aflam abia la finalul filmului, cind cei doi se vor reintilni in Italia, ca Vittoria este mama celor doua fiice ale lui Attilio. Este aceeasi Nicoleta Braschi din „La vita è bella’’, sotia lui Benigni din viata reala.

Regizorul italian ne invita pe tarimul poeziei chiar de la inceputul filmului. Se viseaza cerind-o in casatorie pe Vittoria si purtind-o catre un altar acoperit doar de desuuri de culoare alba, dar asistat de floarea poetilor si scriitorilor lumii: Yourcenar, Borges, Montale, Ungaretti.

Inocenta din mijlocul cosmarului

Exista in filmul lui Benigni mai multa ironie si sarcasm decit critica, tragedie si farsa decit ideologie sau dulcegarii.

El nu face altceva decit sa duca mai departe ceea ce i-a adus consacrarea internationala si i-a garantat succesul: priveste cu inocenta tragediile umane si propune ca solutie optimismul si dragostea, chiar si in mijlocul unui cosmar, asa cum Camus isi punea in solidaritatea umana toate sperantele, in confruntarea cu feluritele ciume.

Este un film pentru inima, nu pentru minte, adica nu este un documentar, tine regizorul italian sa se delimiteze de la bun inceput de controversele politice din jurul invaziei americane in Irak.

Daca in „Viata e frumoasa" americanii erau vazuti ca eliberatori, de data aceasta, „poetul ii vede ca o prezenta si nu ii judeca", dupa cum s-a explicat insusi Benigni in conferinta de presa de prezentare a filmului.

Soldatii americani sint, concluzioneaza regizorul italian, oameni purtati pe aripile razboiului din nevoia de bani, care nu sint inculti, surid si se ilumineaza cind il aud pe poet recitind dintr-un clasic de peste ocean, Walt Whitman, si il ajuta sa treaca de un post de control pentru a-si putea salva iubita.

Fara ideologie, dar plin de ironie

Ironia este la tot pasul si stirneste risete in cascada, sarcasmul este insa o singura data prezent: un plici de muste, cu care Attilio o apara de prezenta lor nedorita pe Vittoria, aflata intre viata si moarte, devine, in ochii poetului, o arma de distrugere in masa, pe care specialistii internationali de tot felul n-au reusit sa o identifice in arsenalul lui Saddam Hussein.

Daca, in cazul lui Michael Moore, partizanatul politic i-a atras un record de controverse, in cazul lui Benigni, criticii anticipeaza deja ca lipsa ideologiei si a partizanatului nu vor trece nici ele neobservate, mai ales intr-o Italie sensibila la tema irakiana. In Franta, filmul va incepe sa fie difuzat din decembrie, cu Statele Unite inca nu a fost semnat nici un contract.

„Am fi fericiti sa il difuzam si in Irak’’, au anuntat producatorii. Desertul in care au fost trase cadrele este insa tunisian, a tinut Benigni sa aminteasca, in felul sau, ca razboiul va continua...