Pentru ca se afla in cantonament cu echipa Juventus, Adrian Mutu si Consuelo nu s-au putut bucura de o luna de miere, ci numai de trei zile pe care sa le petreaca impreuna. Miercuri, Adrian trebuie sa fie prezent la Torino, la Juventus, el nereusind sa obtina o invoire de mai multe zile.

Proaspetii insuratei au avut parte de o surpriza de proportii in seara urmatoare, cand nasul Nicu Gheara a continuat nunta cu o noua petrecere de proportii la care au fost prezente doar familiile mirilor si ale nasilor, in total 60 de persoane, care s-au distrat pana in zorii zilei. Nasul i-a anuntat pe toti participantii, inclusiv pe miri, doar cu doua ore inainte de eveniment.

Dupa cununia religioasa, Adrian si Consuelo au petrecut impreuna cu cei 400 de invitati aproape douasprezece ore la Casa Validieri din centrul Romei. Petrecerea s-a terminat la 9 dimineata, cand toti au plecat spre hotelurile lor. Multi dintre cei veniti special la acest eveniment s-au intors in tara a doua zi dupa nunta.

Dupa cateva ore de somn, nasul Nicu Gheara i-a anuntat pe cei doi insuratei si pe familiile acestora sa nu-si faca program in seara respectiva deoarece le-a pregatit ceva. in jurul orei sapte seara el i-a anuntat ca a organizat o noua petrecere doar cu familiile, in total 60 de persoane. Petrecerea a avut loc la Casina di Campagnia din Roma si ar putea fi numita o nunta in familie.

Nu au lipsit mancarurile italienesti, muzica de toate genurile, dansul, dar nici manelele lui Adrian Minune, care a cantat pana spre dimineata. Singurii care au imbracat haine de petrecere au fost parintii mirilor, in timp ce restul invitatilor au preferat tinute mai lejere, potrivite pentru o seara de dans.

Consuelo a imbracat jeansi si un tricou negru cu paiete, iar Adrian a avut, de asemenea, tinuta de club. Rudele celor doi au avut ocazia sa se cunoasca mai bine si sa se imprieteneasca, iar tatal miresei, Leo Matos Berrido, a tinut un speech in spaniola la miezul noptii prin care ii ura bun venit lui Adrian in familia sa si se arata incantat de alegerea facuta de fiica sa.

A subliniat faptul ca pentru el familia e cea mai importanta in viata si i-a sfatuit pe tinerii insuratei sa nu uite niciodata acest fapt si le-a urat sa fie la fel de fericiti cum sunt el si sotia sa si sa aiba multi copii. Speech-ul, care a tinut 15 minute, a fost indelung aplaudat de cei de fata si a fost tradus de Consuelo in italiana, apoi de Adrian in romana.

"De cand i-am cunoscut familia lui Adrian, tatal, mama, sora si nepotica, mi-am dat seama ca ei au un respect pentru familie si sunt uniti. Pentru mine familia e foarte importanta fiindca te sustine atat in momentele de bucurie, cat si in momentele de mare tristete.

Sunt adeptul familiilor mari, ca dovada ca am opt copii si doisprezece nepoti, ceea ce le doresc sa aiba si cei doi miri", a spus Matos Berrido. La scurt timp dupa miezul noptii cei prezenti au continuat petrecerea cu muzica si dans in Clubul Caesar din Roma, inchiriat special de nas. Invitatii au dansat pana dimineata pe muzica latino, dance sau chiar manele interpretate live de Adrian Minune.

Din familia miresei au fost prezenti parintii si cinci dintre surori, precum si singurul ei frate. Petrecerea s-a incheiat la 9 dimineata si dupa cateva ore restul invitatilor au parasit Roma.