Pe piata bursiera, vanzatorii au fost ieri mai activi decat cumparatorii, ceea ce a dus la ieftinirea majoritatii titlurilor. Volumele tranzactionat s-au mentinut insa ridicate, astfel ca valoarea totala a schimburilor cu actiuni a fost mai mare cu aproximativ 3 milioane lei fata de cea obtinuta in sedinta precedenta, ridicandu-se la 47,6 milioane lei, adica 13,1 milioane euro.

Blue-chipsurile (BET) au pierdut 0,7%, iar societatile financiare (BET-FI), 1%. Scaderea la nivelul intregii piete (BET-C) a fost de 0,6%. Sunt primele corectii negative aparute dupa zile de crestere a preturilor actiunilor, in special ale SIF-urilor. Brokerii afirma ca este prea devreme pentru descifrarea tendintei pietei.

"Este posibil sa asistam la corectii negative care sa nu schimbe trendul ascendent al acesteia, caz in care este normal ca aceste scaderi sa se inregistreze pe parcursul a doua-trei sedinte", spune Iulian Panait, consultant de investitii la societatea KTD Invest. El adauga ca, daca deprecierile se prelungesc, probabil ca piata isi va schimba trendul.

"Nici dupa sesiunea bursiera de maine, nu ne vom putea da seama care va fi tendinta. "Posibil, abia de saptamana viitoare".

Pe fondul acestor corectii negative usoare, titlurile Petrom au fost cele mai tranzactionate, dar cotatia a fost in coborare cu 1,3%, pana la 0,4490 lei/actiune. S-au efectuat transferuri cu 21 milioane actiuni, la valoarea totala de 9,5 milioane lei.

Actiunile Rompetrol Rafinare au pierdut, ieri, 1,6%, un tiltu ajungand la 0,1180 lei. RRC a fost cea mai lichida actiune din piata, ca de cele mai multe ori, de altfel, fiind tranzactionate 47,6 milioane titluri, cu un rulaj de 5,6 milioane lei.

SIF 2 Moldova a consemnat cea mai mare scadere a cotatiei de pe piata societatilor financiare, de 2,3%, pretul unei actiuni fiind, la inchidere, de 1,7000 lei. Tranzactiile au inclus 3,4 milioane titluri, la valoarea de 5,9 milioane lei. Un pachet de 259.500 actiuni SIF 2 s-au transferat prin intermediul unei tranzactii speciale, la pretul de 1,7300 lei/actiune. Inca trei SIF-uri au facut obiectul unor transferuri speciale.

Un volum de 290.000 actiuni SIF 5 Oltenia s-au tranzactionat pe piata Deal, la pretul de 2,0100 lei/actiune, iar un pachet de 273.000 titluri SIF 3 Transilvania s-au transferat la cotatia de 1,7500 lei/actiune.

De asemenea, 274.000 actiuni SIF 1 Banat-Crisana au fost cumparate printr-o tranzactie speciala la pretul de 1,6500 lei/actiune. Revenind la schimburile de titluri perfectate pe piata comuna, SIF 5, care alaturi de SIF 2 Moldova a crescut cel mult in ultima perioada, dintre cele cinci SIF-uri, a inregistrat o scadere a pretului actiunilor de 0,5%, pana la 2,0000 lei/actiune.

S-au tranzactionat 2 milioane de actiuni SIF 5, la valoarea de 4 milioane lei. Doar SIF 1 s-a mentinut la pretul din sedinta anterioara, de 1,6600 lei/actiune, schimburile cu aceasta actiune implicand un volum de 1,8 milioane actiuni, cu un rulaj de 2,9 milioane lei.

Titlurile Bancii Transilvania au pierdut 0,9%, pana la 1,0700 lei/actiune, iar actiunile BRD au ramas la 13,1000 lei/actiune, fiind pretul de referinta la care a inchis sedinta precedenta. S-au transferat 4,2 milioane actiuni TLV, la valoarea de 4,6 milioane lei, si 304.000 titluri BRD, cu un rulaj de 4 milioane lei.