Cei 22 de prefecti si 14 subprefecti ai PNL au la dispozitie doua saptamani ca sa aleaga intre functia din administratie si cariera politica.

Premierul Calin Popescu Tariceanu le-a trasat reprezentantilor guvernului in teritoriu aceasta sarcina, intr-o intalnire organizata, joi seara, la Casa Dante din Capitala, intrucat, potrivit noii legislatii care intra in vigoare de la 1 ianuarie 2006, prefectul va capata rangul de inalt functionar public, cu interdictia de a fi membru al vreunui partid.

Liberalii din judete au venit la Bucuresti cu ideea clara de a-l convinge pe Tariceanu sa accepte un compromis, care sa le permita sa-si pastreze si functia, si carnetul de partid. Ei au cerut ca, pe perioada mandatului din administratie, sa fie considerati doar suspendati din partid, cu posibilitatea de a se intoarce oricand, iar in tot acest interval sa-si pastreze si vechimea in PNL.

Prefectii si subprefectii liberali au zis ca democratii au o prevedere similara in statutul lor. Potrivit unor surse liberale, primul-ministru le-a taiat brusc avantul oamenilor sai, spunandu-le ca o asemenea varianta este exclusa. "Nu discut! Trebuie sa ne despartim - cei care vor sa ramana prefecti vor pleca din partid, cu ceilalti, care vor politica, vom colabora in continuare.

Noi nu suntem ca PSD si nu vreau sa transform prefectii in instrumente de presiune politica in teritoriu", ar fi aratat Tariceanu. El i-a asigurat pe liberalii din teritoriu ca nu va accepta un asemenea comportament nici de la partenerii din Alianta.

Reprezentantii guvernu-lui in tara au incercat sa-i arate lui Calin Popescu Tariceanu ca plecarea lor din partid va aduce pierderi electorale insemnate la viitorul scrutin, intrucat prefectii se bucura de o imagine buna si de o influenta puternica in randul alegatorilor.

Primul-ministru a raspuns ca orice legatura dintre prefecti si un partid politic ar atrage critici dure din partea Uniunii Europene si ar oferi viitoarei puteri pretextul perfect pentru inlocuirea lor imediata. Descumpaniti de atitudinea ferma a presedintelui PNL, prefectii si subprefectii liberali au cerut un ragaz de doua saptamani pentru a lua o decizie.