Justitia din Romania pare a avea o mare problema in a demonta doua mecanisme tipice marii coruptii: aparenta de legalitate si oamenii-paravan.

S-a dat, asadar, o prima sentinta in cazul FNI. Citiva dintre protagonisti au primit, insumat, decenii de inchisoare, dar nu putini sint cei care, cu o unda de frustrare in glas, isi pun urmatoarea intrebare: „Dar Vintu?".

Ei bine, Sorin-Ovidiu Vintu nu a avut absolut nici o calitate in acest dosar, nici macar de martor: el isi vinduse participarea la SOV Invest, administratorul FNI, cu doi ani inaintea prabusirii fondului, rastimp in care a fost doar jucator, ceea ce i-a permis, ulterior, chiar sa se plinga de faptul ca ar fi pierdut bani la FNI.

Maria Vlas a declarat, dupa revenirea in tara, ca SOV nu a fost, de fapt, niciodata iesit din reteta FNI, dar ca a folosit-o pe ea drept paravan. Vintu a negat, evident, si legal nu s-a putut dovedi nimic. Dar e deja bine stiut ca Sorin-Ovidiu Vintu se pricepe de minune sa foloseasca oameni-paravan.

A recunoscut-o chiar el, in alt dosar, mai exact in cel privind infiintarea Bancii de Investitii si Dezvoltare. Vintu a declarat, raspicat, ca l-a folosit pe fugarul Nicolae Popa ca intermediar in plasamentele pe care le facea, de teama ca propria-i notorietate i-ar fi facut pe multi sa-l copieze si, prin urmare, sa-i deranjeze investitiile cele mai inspirate.

Avem, asadar, doua declaratii perfect contradictorii, folosite de Sorin Vintu, dupa caz, in functie de conjuncturile care ii convin: neaga folosirea paravanului in cazul FNI, fapt care l-ar putea inculpa, dar o recunoaste la BID, pentru a scapa de acuzatia ca a fondat banca cu bani imprumutati. La urma urmei, e dreptul lui sa procedeze astfel.

Problema noastra e ca magistratii nu reusesc sa afle cum stau, de fapt, lucrurile.

Nu altfel stau lucrurile in alte cazuri fierbinti, care fie abia au inceput sa fie prinse intre coperte de dosar, fie inca isi asteapta rindul. In afacerea Electrica, s-au operat numeroase arestari, dar nu s-a putut trece mai sus de Lucian Boghiu, fostul director, desi e putin credibil ca blestematiile petrecute la aceasta societate de-a lungul si de-a latul tarii le-a putut face de capul lui.

Un alt exemplu deja clasicizat priveste Ministerul Transporturilor. Anchetarea sutelor de miliarde tocate la CFR s-a oprit la fostul director Mihai Necolaiciuc, acum fugitiv, iar sulfuroasa afacere cu televiziunea din Constanta s-a inecat undeva la tarmul Marii Negre.

Pare a fi ceva comun in aceste cazuri: pestii cei mari si-au selectat oameni dispusi sa joace rolul de paravan, pentru ca apoi sa creeze aparente de legalitate unor rapturi evidente, prin adoptarea de hotariri de guvern sau de alte acte administrative dedicate.

In acest mod, ei au reusit sa transforme raspunderea penala in raspundere politica, situatie in care risti, cel mult, sa pierzi alegerile. Procurorii inca nu izbutesc sa sparga aceasta infailibila bariera.