Plenul Senatului a adoptat, miercuri, dupa o luna de tergiversari, articolul din noul regulament care prevede posibilitatea revocarii presedintelui camerei superioare, in varianta propusa de reprezentantii puterii.

Au fost 58 de voturi pentru si 38 impotriva. Textul prevede ca revocarea din functie a presedintelui Senatului poate fi propusa la cererea a minimum o treime din numarul total al senatorilor, daca incalca grav prevederile Constitutiei sau in mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului sedintelor comune.

De asemenea, revocarea din functia de presedinte al Senatului poate fi propusa si de jumatate plus unu din numarul total al senatorilor.

Varianta propusa de PSD, respinsa de plen, prevedea ca revocarea din functie a presedintelui Senatului se face de catre plen la cererea grupului parlamentar care l-a propus pentru aceasta functie, sub semnatura liderului grupului parlamentar, si se inregistreaza la secretarul general al Senatului.

Propunerea de revocare din functie a presedintelui Senatului se face numai pentru savarsirea unor fapte grave prin care acesta a incalcat prevederile Constitutiei, se arata intr-un alt alineat al variantei PSD.

Senatorul PSD Doru Ioan Taracila a reafirmat ca varianta propusa de reprezentantii puterii este neconstitutionala si ca social-democratii o vor ataca ataca la Curtea Constitutionala.