Cu ceva timp in urma, Aleksandr Nikolaevici Iakovlev spunea: „Tari, cneji, secretari generali…. Rusia e o tara bolnava de autocratie. Nu ne sperie nici inundatiile, nici catastrofele naturale, nici invaziile, pe noi ne sperie libertatea, pentru ca nu stim ce sa facem cu ea".

Nu se bucura ca a ajuns la aceasta concluzie. Nu critica din placere Rusia. Si el, ca si alti intelectuali, era profund dezamagit de regimul autoritar al presedintelui Vladimir Putin.

Iakovlev a murit marti, la aprope 82 de ani. A fost inmormantat vineri, la Moscova. A publicat peste 20 de carti. A editat mii de documente, adunate in 40 de volume, in colectia „Rossiia XX veka" care pun intr-o cu totul alta lumina istoria Uniunii Sovietice. Recent i-a aparut monumentala Istoriia GULAGa.

In ultimii ani ai vietii, Iakovlev a fost intrigat de pecetea pusa asupra societatii ruse de agitata istorie sovietica, de influenta experientei Gulagului, de psihoza denunturilor, de cinismul fara limite care domina relatiile dintre oameni, in intregul spatiu ex-sovietic.

Nu, Iakovlev n-a fost disident. A fost unul dintre cei mai mari nomenklaturisti sovietici. Era secretar al CC al PCUS cu ideologia. Urmasul temutului Suslov. Pentru sovietologi a fost o figura paradoxala. A fost un influent membru al aparatului si, in acelasi timp, unul dintre cei mai liberali si destupati la minte politicieni sovietici. A fost arhitectul perestroikai si parintele glasnosti.

A fost singurul membru al Biroului Politic cu care am reusit sa dialoghez si care nu mi-a spus baliverne despre caderea regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est.

A fost, pana la moarte, atacat public de catre liderul comunistilor Ghenadi Ziuganov si de ultimul presedinte al KGB, Vladimir Kriucikov, care l-au acuzat ca ar fi fost agent al Statelor Unite, invocand existenta mai multor volume dintr-un dosar de urmarire informativa deschis de contraspionajul sovietic, cu mult inainte de venirea la putere a lui Gorbaciov.

Aleksandr Iakovlev s-a nascut la 2 decembrie 1923. A luptat pe front, unde a fost grav ranit. A absolvit Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Iaroslav, dupa razboi. La moartea lui Stalin, a fost angajat ca instructor in aparatul Comitetului Central. In 1958 - 1959 a fost trimis la studii in SUA, la Universitatea Columbia.

La intoarcere, a lucrat la Sectia de propaganda a CC al PCUS, pe care a condus-o intre 1969 - 1973. Articolul „Protiv antiistorizma", publicat in Literaturnaia Gazeta, in noiembrie 1972, articol in care critica ideologia national-patriotilor grupati in jurul publicatiilor Okteabr’ si Molodaia gvardia, i-a curmat cariera in esalonul superior al puterii.

Prin decizia Biroului Politic a fost trimis ambasador in Canada. Abia in 1983, Mihail Gorbaciov, pe atunci secretar al CC, l-a readus la Moscova, numindu-l in fruntea Institutului de economie mondiala si relatii internationale al Academiei de stiinte din URSS.

Dupa moartea lui Cernenko si inscaunarea lui Gorbaciov, Iakovlev a fost numit in fruntea Sectiei de propaganda de la CC. In 1986 si-a consolidat pozitia in nomenklatura sovietica fiind ales membru al CC al PCUS si secretar cu ideologia si cultura. Un an mai tarziu devine membru al Biroului Politic.

In calitate de ideolog sef in URSS, Iakovlev a dirijat publicatiile reformiste (Moskovskie novosti, Oganiok, Znamea, Novii mir etc.) facand posibil glasnosti. A intervenit personal pentru a-i publica pe disidentii anticomunisti.

In cea de a doua sesiune a Congresului Deputatilor Poporului al URSS, din decembrie 1989, Iakovlev a prezentat raportul despre protocoalele secrete ale Pactului Molotov-Ribbentrop (originalele au fost descoperite abia in toamna 1992), prin care Stalin si Hitler si-au impartit Europa de Est.

In acest an, Iakovlev a criticat tentativele lui Putin si ale istoricilor rusi de a reabilita Pactul Molotov-Ribbentrop, cu ocazia festivitatilor dedicate implinirii a 60 de ani de la victoria impotriva fascismului (Novaia gazeta, 5 mai 2005).

In martie 1990 s-a retras din Biroul Politic si a renuntat la functia de secretar al CC. A ramas in echipa lui Gorbaciov cu functia de consilier personal al presedintelui.

Dezamagit de lipsa de reactie a lui Gorbaciov la informatiile privind pregatirea unui complot, Iakovlev si-a dat demisia din functia de consilier la 29 iulie 1991. Dupa ce Comisia Centrala de Control a recomandat excluderea din PCUS, Iakovlev si-a dat demisia la 16 august, cu trei zile inainte de puci.

A fost numit presedinte al Comisiei pentru reabilitarea victimelor represiunii politice in URSS, in 1992, de catre Boris Eltin. Bilantul schitat de Iakovlev este infricosator: peste 32 de milioane de oameni au cazut jertfa represiunii, dintre care 13 milioane in timpul Razboiului Civil.

Numai Stalin a semnat personal liste ce contineau numele a 44.000 de oameni care au fost trimisi in fata plutonului de executie. Pana acum, doar putin peste 4 milioane de victime au fost reabilitate.

In ultima perioada a vorbit si a scris despre criza morala pe care o traverseaza Rusia, pe care o punea pe seama ramasitelor autoritarismului. A vorbit mult, subliniind de fiecare data ca este socat de amploarea fenomenului denuntului in URSS.

La inmormantarea lui n-au venit nici Gorbaciov, nici Eltin si nici Putin. Nici macar vechii colegi din Biroul Politic, din CC al PCUS. La catafalcul lui Iakovlev s-au adunat fosti disidenti si actuali lideri ai opozitiei democratice din Rusia. Paradoxala cariera.