Presedintele Traian Basescu a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Presedintele sugereaza Parlamentului ca in definitia Holocaustului sa fie inclusa si minoritatea roma.

Conform unui comunicat oficial, propunerea presedintelui are in vedere faptul ca includerea minoritatii roma in prevederile articolului este „fireasca", chiar daca dimensiunile sacrificiilor acestei minoritati au fost diferite, iar perioada in care populatia roma a fost victima a Holocaustului este cea a celui de-al doilea razboi mondial.

Administratia Prezidentiala invoca, in acest sens, mai multe documente internationale. Din acestea rezulta ca romii au fost victime ale Holocaustului, ceea ce ar trebui sa se reflecte in definitia din cuprinsul legii.

Cu citeva zile in urma, Presedintia a primit o scrisoare deschisa din partea unor personalitati ale societatii civile, in care i se cerea sa retrimita legea la Parlament.