Patronul bancii bulgare DZI Bank, Emil Kiulev, a fost asasinat miercuri dimineata, in timp ce se deplasa spre sediul bancii intr-o masina de teren pe una dintre arterele principale ale Sofiei. Kiulev a fost ucis cu mai multe impuscaturi in cap, iar soferul sau a fost grav ranit.

Conform agentiei bulgare Focus News, atacul s-a produs la intersectia bulevardelor Dimitar Nestorov si Bulgaria. Presa bulgara nu a reusit sa afle nici identitatea atacatorilor, nici motivele asasinatului.

Reamintim ca infractionalitatea si coruptia sint doua dintre capitolele pentru care Bulgaria a fost atentionata de Uniunea Europeana.