In ziua in care Parlamentul European a dezbatut raportul Comisiei Europene despre Romania, observatorii nostri la cel mai important for democratic european au fost consemnati la domiciliu.

Pentru partidele din parlamentul nostru, a fost mai importanta batalia pentru noile regulamente ale camerelor (a se citi: schimbarea din mers a presedintilor), miza infinit mai meschina decat cea a intrarii Romaniei in UE.

S-a scris astfel o noua pagina "glorioasa" in istoria comportamentului tipic romanesc. Ne placea foarte mult, acum vreo 20 de ani, un banc celebru, importat din vecini: "Cand spunem Marea Revolutie Socialista din Octombrie, ne gandim mai intai la tov. Lenin; cand spunem Lenin, ne gandim la tov. Stalin; cand spunem Stalin, ne gandim la Armata Rosie, invingatoarea hitlerismului.

Si uite asa, dragi tovarasi, de cateva zeci de ani una spunem, dar cu totul alta gandim!". Ne priveam hatru si ni se parea ca este o referinta clara la faptul ca si noi procedam la fel, ca "socialismul victorios" ne domina doar vorbele, nu si gandurile.

Ce ne facem insa acum, cand devine evident ca procedam exact pe dos? Cand "europenismul acut" este principala lozinca electorala si am inceput sa cream cu osardie chiar un nou limbaj de lemn, adaptat vremurilor noi, dar comportamentul elitei politice demonstreaza contrariul? Cand constatam ca si politicieni tineri, trimisi in prima linie europeana cu surle si trambite, se complac in tarele

politicianiste mostenite parca de la Marea Adunare Nationala? "Partidul e-n toate…" par a recita chiar si cei pe care varsta i-a scutit de manualele cu poeme de Dan Desliu…

In acest context deprimant, gestul unei doamne senator care a nesocotit indicatia de partid pare a fi singura floare – aceea care stim, insa, ca nu aduce primavara…