Dupa ce s-a debarasat de Cristian Bivolaru, cel care a fost timp de 15 ani secretar general pe probleme internationale al FRF ("ministrul de externe" al federatiei a demisionat dupa ce a fost criticat dur, in public, de catre presedinte), Mircea Sandu ii pregateste debarcarea si lui Ion Craciunescu, presedintele CCA.

Sandu a convocat pentru astazi, la ora 11, o sedinta extraordinara a CCA, insa in formula initiala a acesteia, intre timp, sapte din cei 15 membri fiind exclusi din comisie.

Astfel, este de asteptat ca exclusii - Dan Petrescu, George Ionescu, Romeo Stancan, Mircea Salomir, Vasile Avram, Patritiu Abrudan si Nicolae Rainea - sa se pronunte impotriva lui Craciunescu, seful CCA fiind contestat si de Adrian Porumboiu, cel care l-a propus pentru aceasta functie.

Motivul pentru care Sandu nu-l mai are la inima pe Craciunescu tine de alegerile pentru sefia FRF, actualul presedinte fiind convins ca seful arbitrilor este sustinator al lui Gica Popescu, pe filiera Giovanni Becali. In plus, se pare ca mai multi presedinti de club, dar si cativa sefi ai asociatiilor judetene au conditionat votul pentru Mircea Sandu de indepartarea lui Craciunescu.

"Regulamentar, nu pot fi demis. Totusi, este posibil orice. Nu stiu de ce Mircea Sandu a convocat aceasta sedinta. Ma asteptam la atacurile murdare din ultima vreme, insa am decis sa nu renunt", a declarat Craciunescu miercuri, intr-o conferinta de presa.

In aceeasi zi, seful arbitrilor a dorit sa discute cu Sandu, insa presedintele FRF a refuzat sa-l primeasca in biroul sau de la Casa Fotbalului, pe motiv ca este ocupat! Surse federale spun ca Ion Craciunescu ar putea ramane la sefia CCA, cu conditia reprimirii in comisie a celor exclusi, dar si cu un presedinte de onoare in persoana lui Nicolae Rainea.

Acesta din urma, cu care Craciunescu a fost in proces dupa ce l-a exclus din CCA pe motiv de varsta, este sustinut de Adrian Porumboiu, cel mai vehement contestatar al actualului sef al arbitrilor. Numai ca, asa cum prevede regulamentul, Rainea nu poate fi propus in aceasta functie decat de Craciunescu si este greu de crezut ca acesta din urma o va face.

In plus, motivand unele probleme de sanatate - o afectiune la corzile vocale care necesita o interventie chirurgicala - Sandu ar putea lipsi de la sedinta de astazi, urmand a-l delega in locul sau pe omul de incredere Adalbert Kassai, unul dintre "sforarii" arbitrajului romanesc inainte de numirea lui Craciunescu.

Zarna candideaza la sefia FRF

Profesorul Paul Zarna si-a anuntat ieri candidatura la functia de presedinte al Federatiei Romane de Fotbal, alegerile fiind programate pentru 21 noiembrie. Zarna s-a stabilit din 1962 in SUA, unde a practicat fotbalul, iar apoi a fost consultant al antrenorului Universitatii din Indiana. Nascut la Beliu, judetul Arad, Zarna a revenit in tara si preda limba spaniola la Universitatea din Oradea.

Zarna este cel care a sustinut, in 1994, ca l-a consiliat pe selectionerul Anghel Iordanescu in timpul CM din SUA, insa varianta a fost infirmata de actualul antrenor de la Al-Ittihad.

Zarna a spus ca l-a consiliat pe Iordanescu la doua dintre partidele disputate de nationala Romaniei la turneul final al CM 1994: la cea cu selectionata tarii gazda, SUA, si la cea cu reprezentativa Argentinei, ambele castigate de "tricolori" cu 1-0 si, respectiv, 3-2.

"In cazul in care Iordanescu mi-ar fi acceptat sfaturile si la urmatoarele intalniri, Romania ar fi ajuns campioana mondiala!", afirma, in 2003, Paul Zarna. Oficialii FRF si Iordanescu nu au recunoscut niciodata ca echipa nationala ar fi fost sprijinita de Zarna.

Pe langa Zarna, pana acum au depus cereri de a candida la sefia FRF actualul presedinte Mircea Sandu, fostul international Gheorghe Popescu, avocatul George Vlaicu, precum si fostul international Ionut Lupescu. Comitetul Executiv al FRF nu i-a acordat lui Lupescu derogarea de studii necesara pentru a-si putea depune candidatura. FRF va analiza in scurt timp aceste cereri in vederea validarii.

Desi si-a anuntat candidatura, Octavian Popescu, fost antrenor al Nationalei de tineret a Romaniei, nu a depus inca cererea la FRF. Conform statutului federatiei, aceasta trebuie depusa pana cu 15 zile inainte de data scrutinului. Pe 9 august, Popescu a solicitat FRF sa ii transmita ce conditii trebuie indeplinite pentru a putea participa la alegerile pentru functia de presedinte al FRF.