FMI ameninta ca se retrage de la masa negocierilor. Tariceanu nu se impacienteaza. Ba, din contra, spune ca stam bine la capitolul specialisti si ca nu avem nevoie de sfaturile Fondului.

Prezenti in aceste zile la Bucuresti pentru a finaliza negocierile cu autoritatile romane, reprezentantii FMI au cerut blocarea posturilor din sectorul bugetar si inghetarea salariilor. La auzul acestor solicitari, au sarit in sus nu numai autoritatilor, ci si sindicatele.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, de exemplu, vrea musai ca, in 2006, sa se deblocheze posturile din sistemul de sanatate. Sindicatele ameninta ca vor iesi in strada. Peste toate aceste voci sta cea a premierului Tariceanu, care, intr-un interviu acordat Mediafax, a spus ca Romania este capabila sa se gestioneze singura, fara a mai fi nevoie de asistenta FMI.

Autoritatile romane sint gata sa puna capat, fara nici un regret, povestii cu FMI, pentru ca fraza lui Tariceanu suna a cerere de divort. Aventura a fost benefica ambelor parti daca tinem cont de rezultate. Economia romaneasca a crescut ca urmare a asistentei FMI, iar Fondul se poate lauda cu unul dintre putinele exemple in care reteta sa a dat roade.

In acest an, echipa venita de la Washington a fortat peste masura mina Bucurestiului, si asta in conditiile in care acest acord este unul de iesire. La negocierile care au avut loc in acest an, FMI a sugerat autoritatilor sa cheltuiasca atit cit consuma, adica deficitul bugetar sa fie zero.

Partea romana nu a fost de acord, ajungindu-se, ulterior, la intelegerea ca un deficit de 0,5% din PIB este rezonabil. Apoi, lipsa de venituri consistente la buget a generat o alta solicitare a Fondului: „ori mariti cota unica, ori TVA-ul". Tariceanu a inclinat spre a doua varianta, dar a renuntat la ea, in urma criticilor venite de peste tot.

Iar acum, vine aceasta solicitare de inghetare a veniturilor bugetarilor. Brusc, Tariceanu si-a adus aminte ca pe la noi prin tara se gasesc doi-trei specialisti care sa tina macar economia pe linia de plutire. Toate afirmatiile anterioare potrivit carora avem nevoie de sprijinul FMI sau ca FMI reprezinta o garantie a succesului economiei romanesti au ajuns la gunoi.

Izvorul curajului prim-ministrului trebuie cautat in Raportul de monitorizare recent publicat de Comisia Europeana, pentru ca economia nu mai constituie o piatra de moara legata de gitul guvernantilor. Luarea deciziei de aderare a Romaniei la UE tine acum de interesele politice, nicidecum de cele economice.

Daca ne uitam la principalele piete autohtone, vom observa ca majoritatea acestora sint controlate de firme care vin din UE.

Ruperea relatiilor cu FMI nu trebuie sa ne sperie, dar Guvernul nu se poate culca pe o ureche, pentru ca deficitul de cont curent este ridicat, iar o eventuala crestere a acestuia poate salta rata inflatiei.