Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a solicitat ieri, intr-o scrisoare, sefului Camerei Deputatilor, pesedistul Adrian Nastase, sa supuna atentiei Biroului Permanent reconsiderarea dezbaterii in procedura de urgenta a Statutului minoritatilor nationale.

"Proiectul Legii privind statutul minoritatilor nationale reprezinta o prioritate legislativa necesara pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si este cuprins in Lista prioritatilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune parlamentara a anului 2005, ce a fost comunicata Parlamentului la inceputul lunii septembrie a anului in curs", si-a argumentat premierul solicitarea.

El a atras atentia ca in perioada dintre finalizarea negocierilor de aderare la UE si momentul aderarii, Romania este atent monitorizata de Comisia Europeana.

In scrisoare, premierul pledeaza pentru continuarea "armonizarii legislatiei romane cu cea comunitara si adoptarea unor legi pe deplin compatibile cu acquis-ul comunitar, cu respectarea termenelor de finalizare a masurilor asumate in cadrul pregatirii Romaniei pentru aderare".

Recent, Statutul minoritatilor a fost retrimis in comisii de Biroul Permanent al Camerei, datorita dezertarii de la vot a reprezentantilor PC. Absenteismul deliberat al conservatorilor a stricat planurile colegilor din Coalitia majoritara care pledau pentru dezbaterea in procedura de urgenta a initiativei legislative.