Gata, PSD-ul a reusit sa treaca prin Consiliul Local al Primariei din Sighisoara proiectul de hotarire care il va face pe Miron Mitrea cetatean de onoare. Ce sa mai zici? Hip-hip-huooo! Si altceva nu mai e de zis, asa ca vom lasa sa graiasca cu cuvintele lui si cu semnele lui de punctuatie chiar textul proiectului de hotarire, Dumnezeu sa-i ajute pe autori!

Iata: Miron MITREA a intrat, la inceputul anului 1990, in arena vietii publice autohtone in tribuna sindicala a proaspat nascutei Confederatii Sindicale „Fratia", o grupare sindicala perceputa ca o speranta si o alternativa democratica fata de anacronicele sindicate din perioada comunista.

Tanar, impozant si iradiind o duritate care dadea bine la poporul anesteziat inca de cliseele fabricate de propaganda ale „ilegalistului-revolutionar neinfricat", Mitrea a avut o ascensiune fulminanta si a devenit parte a „trio-ului de aur" al epocii sindicale, alaturi de Hossu si Ciorbea.

De altfel, fostul ministru al Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei a si avut o scurta perioada de conlucrare cu fostul primar si prim-ministru Victor Ciorbea. Numai ca pentru domnul Miron Mitrea, haina sindicala a devenit prea stramta si demodata si a schimbat-o cu una mai eleganta, aceea de politician.

Dar, pe langa toate aceste „fapte de viata" si sub crusta de duritate a demnitarului Mitrea se ascunde un om normal, care continuand eforturile de ridicare a nivelului cultural si social incepute de Miron Neagu in Sighisoara nu si-a uitat radacinile sighisorene…

Cum ziceam, Dumnezeu sa-i ajute!