Joi, 3 noiembrie, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului relanseaza la vanzare prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile un numar de 15.743.901 actiuni, reprezentand 70,012% din capitalul social al S.C. CNM PETROMIN S.A. Constanta.

La negociere vor putea participa numai ofertantii care prezinta dovada ca au experienta de minimum 5 ani in domeniul transportului pe apa (cod CAEN 61) – criteriu de precalificare eliminatoriu.

Actionarii CNM PETROMIN S.A. Constante sunt: AVAS – 70,012%, SIF Transilvania – 23,830% si PPM – 6,158%. Activitatea principala a companiei, care are un capital social de 56.218.927,5 RON, o reprezinta transporturile maritime si de coasta.

Pentru participarea la negociere, potentialii cumparatori vor depune la sediul A.V.A.S., separat, in plicuri sigilate, documentele de participare, precizate la art. 35 din Normele Metodologice aprobate cu HG nr. 577 / 2002 si in Sectiunea C a Dosarului de prezentare, precum si documentele care sa ateste indeplinirea criteriului de precalificare.

In plicul sigilat, care contine documentele de participare, ofertantii - persoane fizice/juridice romane, vor prezenta o Declaratie pe proprie raspundere, autentificata, in care sa se specifice principalii furnizori de resurse energetice si apa ai ofertantului si din care sa rezulte ca nu beneficiaza de inlesniri la plata obligatilor catre furnizorii de resurse

energetice si apa, conform dispozitiilor O.U.G. nr. 57/2002. Aceasta este conditie de excludere in cazul in care ofertantul beneficiaza de facilitati/esalonari la plata datoriilor catre principalii furnizori de resurse energetice si apa. Documentele de participare precum si cele de precalificare se depun odata cu ofertele finale.

Potentialii cumparatori vor depune ofertele finale pana la data limita de 17.11.2005, orele 12.00, in plicuri sigilate, in conformitate cu instructiunile specificate in Dosarul de prezentare, care poate fi achizitionat de la Directia Privatizare din cadrul A.V.A.S., Bucuresti, str. Cpt. Av.

Alexandru Serbanescu nr 50, sector 1, camera 510, telefon 0040 21 303 6437, fax 233 3277, intre orele 9,00 – 17,00, iar vineri intre orele 9,00 – 14,00.

Documentele de precalificare se vor deschide la data de 17.11.2005, orele 13.00, in prezenta tuturor potentialilor cumparatori.

Anuntul de pentru vanzarea actiunilor detinute de stat la aceasta societate comerciala poate fi gasit pe site-ul institutiei, la adresa www.avas.gov.ro.

Reamintim ca, la ultima lansare la privatizare a companiei constantene, cei doi investitori care au depus oferte au fost eliminati pentru ca nu au indeplinit criteriul de precalificare.