Cand politicienii isi regleaza intre ei conturile, invariabil firele duc la Parchet. Acolo, asteapta „dosarul". Cuvantul, fie si silabisit in soapta, ar trebui sa dea unora fiori, insa, in Romania, dupa 15 ani de convietuire prospera cu pericolul „dosarelor", politicienii nu se mai tem de continutul acestora.

Ideea de „dosar" – ca suma probata a faradelegilor – este, din varii motive („fabricarea", proasta instrumentare, nefinalizarea, disparitia sau vehicularea dosarului de catre persoane neautorizate) compromisa.

Cand se refera la marii pradatori, el este transformat dintr-un redutabil instrument judiciar menit sa-i trimita in judecata pe aceia banuiti ca ar fi incalcat legea, intr-o arma pentru compromiterea adversarilor. Iar raspunsul celor vizati in dosare este intotdeauna standard: „Comanda politica!".

„Dosarul Patriciu" este, in aceste zile, exemplul perfect pentru amestecul murdar dintre politica si Justitie. Cocktailului are ingrediente tari si efect otravitor.

Un personaj politic declanseaza scandalul: fosta consiliera prezidentiala Elena Udrea, care – prezentandu-se victima unui grup de interese de la Palatul Victoria - presupune ca premierul Calin Popescu Tariceanu promoveaza, in guvern, interesele prietenului sau Dinu Patriciu, intervenind chiar pe langa procurorul general cand acesta era

anchetat. Un prim-ministru legat de un om de afaceri controversat, pentru care a sunat la Parchet: ca sa se „informeze", zice el, ca sa influenteze Justitia, sugereaza altii. Un procuror general care raporteaza presedintelui Romaniei cine i-a telefonat si de ce.

Un Parchet care lasa sa-i scape dezvaluiri incendiare despre gasca Patriciu (din care face parte si Tariceanu), puricata la conturi, fiindca ar fi beneficiat de tranzactionarea ilegala prin Bursa a unui mare numar de actiuni Rompetrol, urmata de spalare de bani.

Un presedinte care-i poarta sambetele premierului si care a ascuns deliberat faptul ca a „mediat" in conflictul dintre acesta si procurorul general.

Totul pluteste intr-o ciorba groasa de detalii suspecte, inadvertente, contradictii, in care „Dosarul Patriciu" – cu greaua lui incarcatura de afaceri si cardasii dubioase –se lasa la fund. Pana sa ajunga unde trebuie, adica pe masa judecatorilor, el si-a indeplinit rolul de a sluji rafuielilor politice.

Meciul mai are acum doua personaje: Basescu si Tariceanu, care-si trimit mingi prin ograda Parchetului. Presedintele se prezinta drept un aparator al legalitatii, amintindu-i premierului de „standardele morale", care ar trebui sa conduca, in fine, la demisia pe care nu si-a mai dat-o in vara.

Prim-ministrul a dat un telefon nepotrivit si apare legat de cercuri de interese economice. Tariceanu e foarte vulnerabil in punctul Patriciu si s-ar putea ca de aici sa i se traga. In momentul de fata, el insusi se afla in atentia Parchetului, fiind, totodata, banuit de a fi incercat sa influenteze Justitia. Exista oare motive mai bune pentru demisie?

Procurorul general Ilie Botos, cel obisnuit cu comenzile politice din vremea PSD, pare sa se oploseasca din instinct pe langa personajul cel mai puternic.

Asta si explica ramanerea lui in functie, cu toate ca institutia pe care o conduce lucreaza grosolan, pompieristic si n-a reusit sa bage dupa gratii nici un „rechin". El formeaza repede numarul Cotrocenilor ca sa raporteze cine l-a sunat.

Un procuror general respectabil nu ar avea a se teme de imixtiunile politice si nu ar cauta sustinere in afara Justitiei.

Insa faptul ca, la o saptamana dupa Raportul de tara, Parchetul se afla, deloc accidental, in mijlocul unui scandal politic arata ca institutia cuprinsa de mucegaiul politic trebuie rapid restructurata cu Botos cu tot.

Daca nimic din toate acestea nu se va produce, monitorii europeni vor putea sa aplice linistiti, din nou, bulina rosie pe Justitia romaneasca.