Oare functia publica vine cu o fisa de post prin care ocupantului i se cere sa minta? Care or fi testele prin care trebuie sa treaca un candidat pentru a exista siguranta ca nu va trece mandatul fara sa spuna vreun neadevar? Si oare ce gandeste omul cu pricina atunci cand minte?
Nici nu mai conteaza cine si de ce. Sau cum si pentru cine. Ne pandeste un pericol mare: acela de a ne obisnui cu ideea ca cei pe care-i punem in fruntea noastra nu pot sa ne conduca decat mintind. Pentru interesul national, pentru a nu provoca crize, pentru a mentine stabilitatea.
Ii vom crede la nesfarsit, le vom gasi scuze si-i vom considera mai umani. Ii vom gasi din ce in ce mai simpatici atunci cand vor declara, cu o privire inocenta, ca au mintit cu seninatate si ca, daca n-ar fi fost prinsi cu mata-n sac, n-ar fi recunoscut niciodata asta.
Le vom urma exemplul si ne vom crea fiecare realitatea care ne convine. Vom avea parte de 22 de milioane de Romanii, create de tot atatia romani, majoritatea fara nici o legatura cu realitatea.
Si vom ajunge sa le multumim celor care ne-au mintit in continuu. Le vom inalta ode si le vom ridica statui. Minciuna o vom declara politica de stat si ne vom bucura cu cat vom minti si vom si mintiti mai mult si mai pe fata.
Iar daca va veni cineva si ne va acuza ca am fugit din fata adevarului ii vom ucide spiritul, pentru a nu ne strica bucuria. Si-apoi vom minti cu cinism, spunand ca toti sunt si gandesc ca noi.
