Hanul Manuc a fost construit in 1808 si a apartinut bogatului armean Manuc-Bei. Manuc Mirzaean, cunoscut mai mult sub numele Manuc-Bei, era fiul lui Martiros Mirzaean, originar din localitatea Karpi, regiunea Araratului.
S-a nascut in 1769 la Rusciuc din a doua casatorie a tatalui sau cu Mamica, fiica lui Hanum-Oglu. Pana la varsta de 12 ani, Manuc a crescut in casa parinteasca, invatand la o scoala din Rusciuc, apoi a fost trimis la Iasi, la un negustor armean pentru a invata limbi straine si practica vietii. In 1785 a fost rechemat de tatal sau in Rusciuc si s-a casatorit cu Mariam, fiica lui Avet. La scurt timp a preluat conducerea afacerilor parintesti.
Manuc Mirzaean se impunea nu numai prin bogatia sa. Inalt, frumos, era energic, fin, amabil. Avea darul vorbirii si era considerat un personaj cu foarte multa trecere, un adevarat diplomat.
Sfatul muntean in frunte cu mitropolitul si cei mai mari boieri, in 5 ianuarie 1809, spun ca dragomanul Manuc a aratat cu multe prilejuri, pe vremuri furtunoase, fara cel mai mic interes, sentimentele sale cele mai binevoitoare, facand mult bine tarii.
Din acte si testamentul sau din 1815 reiese ca Manuc era propietarul
mosiilor: Dragomirestii de Sus si de Jos, Tancabestii, Pupaza Pasarea,
Bolasca, Tramudeaca, Giulesti, Popesti, Mudurgan, Brobodet, Hagi-Gheorghe, Cuhnesti.
Dupa cate se spunea la Constantinopol, Manuc-Bei avea un palat cu lemn de chiparos, ca in povesti, iar cuiele batute, treceau toate prin monede de aur. Dupa ce a fugit din Tara Romaneasca la Paris, a locuit acolo intr-un superb palat din strada Verneuil si a speriat acest oras al luxului cu bogatia si fastul sau.
Din nefericire nu a putut sa se bucure prea mult de aceasta agoniseala deoarece Mahmud al II-lea a cerut lui Napoleon Bonaparte extradarea sa. Fouche, prefectul Parisului, bun prieten, l-a instiintat si Manuc a fugit in Rusia. Acolo a murit otravit. Fiii sai au locuit in continuare in Rusia si s-au bucurat de atentia tarului Alexandru I.
Hanul lui Manuc a fost ridicat pe locurile vechii Curti domnesti vandute
la licitatie in 1798. Din cladirile palatului domnesc ramasese numai
puscaria din jurul bisericii Sf. Anton. Hanul se afla pe ulita Islicarilor
numita mai tarziu Frantuzeasca, apoi str. Carol I si a fost construit in
vremea intrarii in decandenta a marilor hanuri construite inainte cu
aproximativ un secol.
Prin importanta proprietarului si a afacerilor era cel mai renumit dintre
hanuri. Pravaliile erau numeroase si incaperile de locuit mai spatioase si mai luminoase decat celelalte. Era un han central cu reputatie mare; intr-una din salile lui s-a semnat in 1812 tratatul de pace dintre Franta si Rusia.
Hanul Manuc a fost unul dintre cele mai vizitate intre 1808 si 1860.
Curtea era foarte cunoscuta pentru agitatie si pentru multimea trasurilor care se adunau. Calatorii care nu descindeau acolo veneau totusi sa-l vada datorita pitorescului pe care-l avea curtea si nu numai.
In ceea ce priveste marturiile straine din acea vreme exista una din 1839 cand Andrew Bonar si Robert Mc. Cheyne, clerici scotieni, intreprind o calatorie in Orient ca misionari si sosind in Bucuresti in miez de noapte au mers la Hanul Manuc la recomandarea unui evreu pe care l-au intalnit pe drum : "La parter erau grajdurile si remizele pentru vehicule.
La etajul intai: calatorii in trecere, iar la etajul al doilea: cei ce stateau mai mult de sase luni in oras. Etajul acesta avea de jur imprejur o galerie pe care sedeau grupuri-grupuri de calatori, de diferite neamuri: rusi, unguri, greci."
De la 1860 printre coproprietarii acestui han era si Lambru Vasilescu
care, in scurta vreme ajunge singurul proprietar, iar pe la 1870
transforma, repara hanul si il numeste Hotel Dacia. In curtea hotelului
s-au tinut numeroase intruniri publice si politice, iar in 1879 artistul
I.D. Ionescu a deschis un teatru de vara, care a fost insa inchis in scurt timp din anumite motive, printre care departarea de noul centru al orasului.
