De 15 ani, o justificare e repetata obsesiv: atat avem, atat investim! Adica putin. Pentru ca fondurile de investitii sunt restranse.

Ar fi putut sa fie extinse? Fara indoiala ca da. Daca societatea romaneasca ar fi inteles bine o anume realitate: ca statul si-a epuizat capacitatea de a investi si ca, intr-o tot mai buna masura, speranta vine de la investitorii straini si de la capitalul privat intern.

Pe investitorii straini n-am stiut insa cum sa-i atragem. Abia tarziu au inceput sa ne caute. Si inca sunt prudenti.

Cat despre investitorii interni... Ani la rand, cei care au investit capital privat au primit prea putin sprijin. Daca nu, mai degraba, au simtit ca li se ridica in fata tot felul de obstacole.

Daca intreprinzatorii privati ar fi fost sprijiniti de stat, in domeniile cele mai diferite, de la comert, servicii si mica productie pana la marea productie, aici s-ar fi putut aduna capital mult. Capital national, desigur, ce ar fi putut sa fie investit acum in marea sau in mica industrie. Starea financiara a tarii ar fi fost astazi alta.

Asa, insa, continuam sa observam cu dezamagire cum de tarile bogate ne despart ziduri inalte: tehnologiile, productivitatea muncii, calitatea produselor, eficienta. Plus standardul de viata.

O problema grea e si produsul muncii. Valoarea adaugata si formarea bruta de capital fix. In tarile aureolate cu o droaie de avantaje competitive, PIB-ul impartit pe cap de locuitor e consistent. La noi, in schimb, pentru ca am acumulat doar avantaje comparative, dintr-un PIB de numai 70 miliarde euro impartit la 22 de milioane de suflete ne alegem cu prea putin.

Daca, astazi, Romania nu poate aduna avantaje competitive, o cauza este tocmai invechirea tehnologiilor. Desigur, cuplata cu o alta cauza: putinatatea banilor (euro, dolari si alte valute) ce ar putea fi disponibilizati pentru investitii in utilaje noi. Asadar, producem cu costuri mari, impovarate de pierderi substantiale, intr-o economie in care cantitatea bate calitatea.

La noi, inca, domina risipa si mentalitatea ca piesele pentru masini care „ara, nu zboara" pot fi oricum. Cu o astfel de mentalitate, reflectata puternic in economie, obtinem prea putina bunastare.

Avem o sansa unica: sa trecem de la avantaje comparative (salariu mediu de numai 200 euro pe luna, o piata de 22 de milioane de consumatori, o populatie activa de 10 milioane de persoane) la avantaje competitive. Ceea ce ar insemna: productie in climat concurential; produse cautate pe piata interna si la export. Plus un export de 30-40 de miliarde de euro.

O astfel de cursa nu va putea fi castigata fara investitii masive si fara ca moralul majoritatii populatiei sa fie bun.

La avantaje competitive nu avem cum sa ajungem fara educarea populatiei, incepand din scoala, intr-un spirit nou: cel al economiei de piata. Fiindca piata nu reprezinta doar un spatiu in care se fac tranzactii: de marfuri, de bani, de valori. Piata este o mare arena in care se desfasoara cele mai importante competitii pe care le-a cunoscut vreodata istoria omenirii: competitiile economice.

Un reper de seama al acestor competitii fiind cererea de bunuri si de servicii: o suma de nevoi, de dorinte, de placeri si chiar de capricii. Acoperite cu bani. Fara bani nu exista cerere demna de a fi luata in seama.

Banii romanilor vin insa din salarii si din pensii mici. Ori din rente. Sau din furt. O parte. O alta parte, in jur de 3 miliarde euro pe an, vine de la cei care lucreaza in afara tarii. Daca vrem insa bani mai multi, pentru investitii si pentru consum, vom avea nevoie de productie competitiva. Exprimata de o oferta diversificata de bunuri si de servicii. Castigatori fiind cei care produc mai mult, mai ieftin, mai bine.

Numai ca neputinta multor agenti economici de a realiza produse competitive, care sa fie cautate pe piata interna sau la export, tine in loc competitivitatea. Si tine Romania pe ultimul loc din Europa in cursa competitivitatii.

Cum sa iesim din aceasta capcana? Prima conditie: sa vrem. Urmata imediat de alta: sa punem ceva mai multi carbuni in locomotiva investitiilor. Intensificarea investitiilor, atat din surse interne, cat si din surse externe, ar fi o garantie ca se vor naste noi locuri de munca in sectoarele rentabile, cu deosebire in servicii.

Apoi, va fi nevoie si de cateva fortifiante: mai multa munca, mai multa competenta si concurenta la sange.

Alternativa: sa continuam sa ne furam singuri caciula. Facand mai departe casa buna cu indolenta, cu incompetenta manageriala, cu risipa de resurse. Si cu saracia.