Desi de nemultumirile profesorilor se stie de multa vreme, Guvernul incearca sa acrediteze ideea ca nu ar cunoaste revendicarile acestora, ca Ministerul Educatiei si Cercetarii nu l-ar fi informat. Miercuri, ar trebui sa aiba loc primele negocieri intre cele patru federatii sindicale din invatamant si Guvern.

Negocierile vor fi insa de fatada, avand in vedere ca miercuri urmeaza sa se voteze in plenul Parlamentului proiectul legii privind bugetul, deci Guvernul va spune ca este legat de maini si picioare si va continua sa-i "abureasca" pe sindicalisti, uitand complet de promisiunile din campania electorala.

Scoala Generala nr. 88, in deriva

De dimineata, la Scoala Generala nr. 88 din Capitala nu se stia foarte bine cum este cu greva.

Din cele 45 de cadre didactice (la nivelul unitatii sunt 84 de sindicalisti afiliati la Federatia Educatiei Nationale, dintre care 64 personal didactic) care au fost de acord cu declansarea grevei generale, doar sapte au semnat ieri pentru participarea efectiva, fiecare neparticipant motivandu-si in felul sau decizia.

Cei mai multi spun ca sunt prea saraci ca sa renunte la cele cateva zile de greva si mai degraba ar participa la mitinguri in strada in afara orelor. Cei mai hotarati la nivelul Bucurestiului s-au dovedit a fi elevii, care in majoritate au stat acasa. Chiar si la clasele primare, prezenta celor mici la scoala a fost ieri sub 50%.

Insa cei care s-au prezentat chiar voiau sa faca ore, sa nu regrete c-au venit degeaba si au carat si "ditamai ghiozdanul". Ceea ce s-a si intamplat, dascalii rezumandu-se la a preda, fara sa asculte elevii sau sa faca prezenta si celor lipsa sa le puna absente.

La "Mihai Bravu", solidaritate pe linie

Desi la Grupul Scolar de Constructii-Montaj "Mihai Bravu" functioneaza doua sindicate - FEN sI FSLI, solidaritatea colectivului a fost de nota 10, toti cei 140 de salariati fiind in greva.

Profesorii sunt nemultumiti ca mereu sunt judecati, acuzati de evazionism, in timp ce politistii, magistratii si alti bugetari o duc bine mersi, cu salarii decente, ca sa fie multumiti si sa se abtina de la a se uita dupa vreun ciubuc.

Profesorii se intreaba retoric de ce mereu guvernantii spun ca invatamantul este prioritate, dar niciodata nu este prioritate, ci salariatii sunt lasati sa se zbata in saracie, ca "niste milogi".

Un singur profesor a avut curajul sa spuna "Da"

Evident, nu vorbim de acel "DA" care i-a pacalit in campania electorala, ci de raspunsul pozitiv "Da" de a intra in greva generala. Da, este vorba doar de o profesoara de la Liceul teoretic "Benjamin Franklin" care a avut curajul sa spuna ca este in greva, ceilalti ocolind subiectul.

Unii au afirmat chiar ca directoarea liceului i-ar fi amenintat cu desfacerea contractului de munca daca fac greva, asa cum barfeau prin curte si unii elevi. Ceea ce ar fi un mare abuz, avand in vedere ca reprezentantul patronatului nu are voie sa interzica desfasurarea grevei, pana la urma o forma de protest prevazuta de lege.

"M-am simtit ca o oita fara pastor"

Chiar daca la ora 8,30 elevilor li s-a spus sa mearga acasa, la Colegiul National "Mihai Viteazul" atmosfera era foarte tensionata. Din 120 de profesori, vineri au semnat pentru greva 64.

In timp ce liderul sindical lipsea, profesorii devotati, cum sunt numiti de conducere, ar trebui sa participe in urmatoarele trei zile la actiunile organizate cu ocazia sarbatoririi a 140 de ani de la infiintarea liceului. "Nu inteleg termenul de greva partiala. Adica nu facem ore, dar sustinem acest festivism comunist (Zilele liceului Ð n.n.).

Astazi m-am simtit debusolata, ca o oita fara pastor. Liderul sindical nu este cu noi si m-am simtit foarte jignita. Cred ca devotamentul fata de liceu nu se masoara prin festivisme, ci altfel, prin participarea la ore, numarul de olimpici", ne-a declarat dna Casandra Bucur, profesor de germana la "Mihai Viteazul", care a dat dovada de un curaj si de un realism mai greu intalnite.

O seriozitate germana, categoric, si care ar trebui sa caracterizeze toata breasla profesorilor, daca chiar vor sa reuseasca si sa fie si luati in seama. Dintre elevi, doar cei implicati in Zilele liceului erau agitati cu pregatirile. "Este o activitate pe care o facem noi pentru ca vrem. Nu puteam lasa greva profesorilor sa ne strice ziua.

Este totusi vorba de ziua liceului nostru", ne-a spus Alina Bartoi, eleva in clasa a XII-a D.

O zi obisnuita la Facultatea de Drept

Raidul prin universitatile din Capitala a demonstrat ceea ce vazusem deja in invatamantul preuniversitar, anume lipsa de solidaritate si lupta inegala. La Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, unde nu exista sindicat, activitatea era in toi. Atat profesorii, cat si studentii isi vedeau de treaba - cursuri, seminarii.

Unii profesori nici nu stiau daca la greva participa si Federatia "Alma Mater". Studentii, nici atat. Nimeni nu le-a spus nimic si nici nu le-a cerut sa se alature grevei.

Ceata la UPB

Nici la Universitatea Politehnica Bucuresti lucrurile nu erau mai clare, ci o ceata totala. Multi studenti au mers la scoala si, in functie de decizia cadrului universitar respectiv, au facut cursuri sau, dimpotriva, au plecat acasa. Cei mai revoltati au fost parintii studentilor admisi pe locurile cu taxa, care nu considera normal ca profesorii sa faca greva pe banii lor.

Oricum, una peste alta, in Capitala nu se poate vorbi de o foarte marte solidaritate, buzunarul propriu, deci sa nu-i fie taiate orele, fiind pe primul loc.

Tariceanu cere din nou suspendarea grevei

Liderii sindicatelor din Educatie au primit ieri, din partea premierului Tariceanu, o scrisoare oficiala prin care sunt chemati la dialog. Calin Popescu Tariceanu a declarat ca dialogul cu sindicalistii va incepe miercuri, dar a pus conditia ca "simultan cu acestea sa se suspende actiunile greviste pentru ca nu este normal ca negocierile de acest gen sa se poarte sub presiunea grevei".

"Am trimis invitatia pentru negocieri celor patru sindicate din invatamant. Aceasta cuprinde propunerea de dialog pentru a analiza si solutiona cererile sindicalistilor", a aratat premierul.

El a mai spus ca in comisia guvernamentala de negociere, pe langa ministrul de stat, Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, si ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a mai fost numit si secretarul de stat de la ministerul Educatiei, Dumitru Miron. Acesta va participa la discutii "pana la desemnarea unui nou titular la minister".