Un sondaj realizat de IMAS pentru PricewaterhouseCoopers si-a propus sa identifice gradul de pregatire al companiilor si al institutiilor din Romania in vederea aderarii la Uniunea Europeana. 77% dintre cei chestionati din cadrul companiilor au relatii economice cu firme din UE. Functionarii sunt mai bine informati despre legislatia UE decat managerii de companii. [EurActiv.ro]

09:00

Studiul a fost realizat de IMAS la solicitarea PricewaterhouseCoopers in perioada septembrie - octombrie 2005 si cuprinde o sectiune dedicata institutiilor, in cadrul careia au fost intervievate 61 institutii (consilii judetene, primarii, agentii de dezvoltare regionala), respectiv o sectiune dedicata companiilor pentru care 446 societati comerciale cu mai mult de 100 de angajati au furnizat informatii.

In ceea ce priveste companiile, 72% au declarat ca sunt partial informati, respectiv cunosc anumite parti ale prevederilor UE, in timp ce 79% au recunoscut ca nu au citit acele prevederi ale Tratatului de Aderare care le influenteaza activitatea companiei. Daca trecem la institutiile publice insa, 41 dintre cele 61 chestionate spun ca au citit prevederile care ii privesc.

47% din reprezentanii companiilor au declarat ca principala sursa de informare in ceea ce priveste sursele de informare sunt mass-media, urmate de internet (45%) si de informatiile furnizare de Camera de Comert si Industrie (18%). In acelasi timp, functionarii publici au drept surse de informare preferate Guvernul si ministerele (33 din 61).

76% dintre companii apreciaza informatia furnizata de "diferite articole de pe internet" ca fiind buna si foarte buna. In acest top al increderii, pe locul al doilea se plaseaza sursele UE online, cu 53%, si Camera de Comert si Industrie cu 48%. Majoritatea covarsitoare a institutiilor publice considera articolele de pe internet si sursele UE online ca fiind bune si foarte bune.

Chestionati in legatura cu tipul de informatii care ii intereseaza in mod special, reprezentantii companiilor au mentionat Legislatia Uniunii Europene si stadiul sau actual de implementare, informatiile privind mediul de afaceri, din cadrul Pietei Unice a UE, informatiile privind programele comunitare si informatii referitoare la procesul de aderare la Uniunea Europeana.

Legislatia de mediu a UE este factorul considerat de 27% din companii ca fiind cel mai probabil sa le afecteze activitatea dupa aderare, iar functionarii tind sa aiba aceeasi opinie. De asemenea, 25% dintre cei chestionati cred ca vor intampina dificultati in special la capitolul "mediu" in procesul de armonizare cu directivele UE.

Daca 48% dintre cei chestionati spun ca in propria companie pregatirile de implementare a directivelor UE sunt in curs de implementare, 24% spun ca aceste pregatiri sunt in stadiul de proiect, in timp ce 25% spun ca pregatirile sistematice nu au inceput.

76% dintre repondenti cred ca activitatea firmei lor va fi afectata negativ de cresterea pretului la materii prime, iar 77% spera ca activitatea le va fi influentata pozitiv de accesul la surse alternative de finantare.

43% dintre cei chestionati de declara nemultumiti de rezultatele negocierilor de aderare (37% nu prea multumiti si 6% deloc multumiti).

Intrebati daca au auzit de existenta fondurilor de post-aderare, respectiv a fondurilor structurale si a fondurilor de coeziune, acordate de UE, 59% au raspuns afirmativ, in timp ce 41% au declarat ca nu au auzit de aceste fonduri.

Din cele 265 de companii ai caror reprezentanti au declarat ca au auzit de aceste fonduri, 40% spun ca s-au informat pe internet si 32% din mass-media, iar 45 din 61 de institutii s-au informat de pe internet.

Functionarii a 46 din cele 61 de institutii chestionate cred ca costurile legate de aderare se vor inregistra in special in ceea ce priveste pregatirea institutionala.

Anca Daniela Boagiu, ministrul integrarii europene, a participat la conferinta cu tema "A inceput numaratoarea inversa", organizata de compania PricewaterHouseCoopers.

"Daca pana acum responsabilitatea procesului de aderare a revenit in mare parte Guvernului, in perioada urmatoare, pentru reusita Romaniei, este nevoie este nevoie de implicarea activa a cetatenilor si a societatii civile. Acum punem in aplicare angajamentele pe care ni le-am asumat fata de Uniunea Europeana, iar acest lucru nu se poate face decat prin contributia fiecaruia dintre noi.

Am spus-o si o repet: integrarea nu se poate face decat in echipa, iar cheia e ca fiecare sa-si faca treaba!", a declarat ministrul integrarii europene.

Jonathan Scheele, Seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, prezent la conferinta, a apreciat ca singura preocupare a institutiei europene este ca Romania sa poata continua progresele si sa faca fata nevoilor unui stat membru.