Incepe cu fratii Lumière si „Nasterea unei natiuni" si se termina cu „Million Dollar Baby" si „Aviator". Prima enciclopedie ilustrata de film in limba romana, publicata la Editura RAO, este o istorie a cinema-ului, dar si a secolului XX.

In „Paradisul cinefililor" nu intra oricine. Trebuie sa orbecai multa vreme prin bezna salii de cinema, cu privirea atintita spre ecranul pe care „lanterna magica" isi proiecteaza iluziile. Dar, daca te intrebi in ce directie sa o iei, ce ar fi de vazut, ai nevoie de orientare.

„1001 de filme de vazut intr-o viata" este un astfel de ghid cronologic prin jungla de celuloid, o enciclopedie groasa si ilustrata pe care te poti bizui. Si este prima carte de acest fel publicata in limba romana.

Cele 950 de pagini, coordonate de Steven Jay Schneider, sint scrise de aproape 50 de experti in cinema, care publica in reviste renumite sau predau la universitati prestigioase din America de Nord si Europa Occidentala. In versiune originala cartea se numeste „1001 Movies You Must See Before You Die" si a aparut in 2003 la Quintet Books.

Cum sa facem un top

Cu cit vezi mai multe filme, cu atit ti-e mai greu sa spui care sint cele mai bune. Asa ca autorii, care si-au propus sa faca un Top 1001, n-au avut o viata usoara. Pentru ca exista filme de groaza si westernuri, filme japoneze si frantuzesti, neorealism italian si noul val francez. Iar un anume subiectivism e greu de evitat - de aceea, lucrul in echipa este important.

N-au vrut sa excluda, totusi, nici un gen. Nici filme ca „Top Gun", „Rain Man" sau „E.T. Extraterestrul", care au avut un enorm succes la publicul larg, dar ii fac pe multi critici sa strimbe din nas si sa spuna ca meritele lor estetice sint „cel mult discutabile".

Dar nici peliculele formalistilor rusi sau bizareriile ca „Mondo Cane" sau „Tetsuo", filme-proiect ale unor regizori intr-adevar originali si pasionati de experimente, dar care il aduc, de cele mai multe ori, la exasperare pe spectatorul care se considera „normal".

1931 - anul lui „Dracula"

Pina la urma, autorii s-au hotarit pentru o ordine cronologica: citeva filme din fiecare an, din 1902 pina in 2003. Pentru anul 1931, de exemplu, selectia cuprinde 9 filme si se deschide cu „Tabu", ultimul film al lui Murnau, celebrul maestru german al cinematografului mut si regizor al lui „Nosferatu" (1922).

Scenariul din „Nosferatu" este bazat pe bine-cunoscutul roman cu vampiri al lui Bram Stocker, dupa care s-a facut si „Dracula", al lui Tod Browning, produs tot in 1931. Cele doua filme au contribuit, desigur, la popularizarea, in intreaga lume, a figurii legendarului conte transilvan.

In acelasi an apare insa si „Luminile orasului", de si cu Charles Chaplin, un film de un umor irezistibil, din care face insa parte si celebra scena cu vagabondul si florareasa. Si tot din 1931 este si „Frankenstein", unul dintre primele filme horror din cinematografia americana, semnat de regizorul James Whale.

Dulcea viata din 1960

Dupa razboi, cinematograful, devenit de mult sonor, capata si nuante colorate. 1960 este un an de glorie al regizorilor care se lansasera sub semnul neorealismului italian, iar selectia facuta de autorii volumului confirma acest lucru.

„Rocco si fratii sai", de Luchino Visconti, il distribuie pe Alain Delon in rolul unui boxer originar din sudul Italiei, iar partenera sa, care moare tragic in final, este interpretata de Annie Girardot. Filmul nu este atit de realist ca primele filme ale lui Visconti, asa cum nici stilul din „La strada" al lui Fellini nu se pastreaza in „La dolce vita", care apare tot in 1960.

Marcello Mastroianni, Anita Ekberg si Anouk Aimée isi dau replica intr-o pelicula complicata si eleganta, a carei actiune se desfasoara in lumea superstarurilor si cuprinde celebra scena a baii intr-o fintina din Roma.

„Trainspotting" ingrozeste publicul din 1996

30 de ani mai tirziu, dupa caderea Uniunii Sovietice – ale carei eventuale atacuri de dimensiuni cosmice constituiau una dintre principalele teme ale filmelor de groaza americane – spectatorilor din toata lumea inca le mai placeau fiorii si senzatiile tari.

„Trainspotting" (1996), in regia britanicului Danny Boyle, nu apartine genului horror, insa imaginile si actiunea, petrecuta in lumea consumatorilor de droguri, sint atit de terifiante, incit putini se pot lauda ca au stat in fotoliu foarte confortabil.

Intre timp, in Europa continentala era in voga scoala daneza de film „Dogma", al carui reprezentant, Lars von Trier, realiza, in acelasi an, „Breaking the Waves", o pelicula in care camera libera, purtata pe umar, urmareste insistent tema imposibilitatii de a comunica.