In ultimele doua saptamani Cabinetul Tariceanu s-a confruntat cu revendicari salariale din partea a nu mai putin de sapte federatii sindicale din educatie, metrou, functionari publici si silvicultura. Acestora li s-au adaugat Tractorul Brasov si Centrala Nationala Miniera.
Profesorii cer o indexare de 8%, tichete de masa si reintroducerea premiului anual de 2%. La randul lor, sindicalistii de la metrou vor 23% in plus la un salariu mediu existent de 16 milioane de lei. Tot un plus la salariu, dar de 50%, compensatii pentru disponibilizati, precum si plata orelor suplimentare sunt revendicarile principale ale functionarilor publici.
Chiar daca n-au cerut majorarea veniturilor, solicitarile silvicultorilor privind acordarea unor sume cuprinse intre 12 si 24 de salarii medii nete pe economie pentru somerii din sistem se incadreaza in acelasi gen de revendicari. La fel si minerii.
Desi ei cer doar o strategie pentru industria de profil, precum si lamuriri despre ce se va intampla anul viitor, cand minele vor ramane fara subventii, iar ortacii fara loc de munca, este clar ca solicitarile acestora se indreapta tot spre partea cu salarii compensatorii. Nici Tractorul Brasov nu iese din tipare.
Desi am putea spune ca revendicarile celor de aici nu privesc decat subventionarea productiei si acordarea unui credit pentru plata utilitatilor de catre intreprindere, indirect este vorba tot de siguranta viitoare a salariilor, ce-i drept neplatite in momentul de fata.
Dupa cum era de asteptat, Guvernul nu a acceptat in totalitate aceste cereri. Profesorilor le-a dat indexarea de 8% in 2006 si o ipotetica alocare pentru educatie de 5% din PIB, care nu le rezolva cu nimic cresterea veniturilor. Pe functionarii publici i-a amanat cu negocieri privind orele suplimentare.
Silvicultorilor si minerilor le-a facut niste promisiuni de acceptare a revendicarilor, iar celor de la metrou le-a spus clar ca majorarile salariale depind doar de bugetul alocat transporturilor.
In ceea ce-i priveste pe angajatii de la Tractorul, acestia vor ramane cu partea destinata societatii din programul de finantare a productiei, dar dintre ei vor fi disponibilizati aproape jumatate, este drept, cu salariile compensatorii aferente.
Putea Guvernul sa dea alt raspuns? Nu stim. Stim doar ca daca ar fi acceptat litera cu litera toate aceste revendicari am fi intrat cu totii intr-un cerc vicios. In primul rand, acest plus de masa monetara aruncat pe piata ar inflama inflatia, aceasta s-ar duce apoi in preturi, iar preturile ar eroda din nou puterea de cumparare.
Masuri de contracarare ar fi diminuarea salariilor in alte domenii sau disponibilizari masive din sectorul de stat.
Din pacate, sectorul privat nu ofera suficiente locuri de munca drept alternativa. Pe de alta parte, tinand cont si de alte revendicari sindicale, Guvernul a acceptat deja o crestere a salariului minim pe economie la 3.400.000 lei.
Cu alte cuvinte, o alta presiune pe bugetul pentru 2006, careia economia ii va face fata foarte greu. Si asta pentru ca un salariu minim de 100 euro/luna poate fi acordat doar in conditiile in care PIB/locuitor ajunge la 5.000 de euro, iar cresterea economica la 8-10%. Noi reusim astazi doar 3.600 de euro, si, respectiv, 5,3%. In plus, am ramas deja corigenti la capitolul inflatie. Pe scurt, se pare ca economia nu poate mai mult.
Paradoxal, dar din aceasta situatie nu castiga nimeni. Sindicalistii nu vor primi cresteri salariale reale, disponibilizatii, in ciuda platilor compensatorii, raman fara locuri de munca, iar Guvernul, in cazul in care se mai gandea la alegeri anticipate, a pierdut o parte din sustinerea electoratului. Cu alte cuvinte, perdanti de la un capat la altul.
