Autoritatile nu mai stiu pe unde sa scoata camasa in fata deciziei de neclintit a profesorilor de a continua cu orice pret greva generala. Vicepremierul Gheorghe Pogea sustine in continuare ca profesorii ar trebui sa se multumeasca cu ceea ce au obtinut iar proaspatul ministru al Educatiei incearca sa arate jumatatea plina a paharului si face un apel disperat la dascali sa reia cursurile.

Ministrul Educatiei, Mihail Hardau a declarat intr-o conferinta de presa ca faptul ca s-a ajuns la 5% din PIB pentru Educatie pentru anul 2006 este o realizare ce nu poate fi trecuta cu vederea, acesta fiind cel mai mare buget al Educatiei de dupa revolutia din 1989. Bugetul a fost acordat conform standardelor europene si guvernul va sustine realizarea proiectelor promise, spune ministrul.

Ca si cum profesorii ar trebui sa fie multumiti cu salariile actuale, ministrul nou investit a insirat toate promisiunile pe care le-au facut guvernantii profesorilor in acordul pe care cadrele didactice se incapataneaza sa nu-l semneze.

El a subliniat ca elevii si studentii au dreptul la educatie si a facut un nou apel disperat la dascali sa reia cursurile.

Nu se pot acorda mai multi bani pentru invatamant, intrucat o decizie in acest sens i-ar afecta pe toti cetatenii Romaniei, spune vicepremierul Gheorghe Pogea, mandatat de guvern sa negocieze cu profesorii.

El se transforma in ocrotitorul celor 23 de milioane de romani, spunand ca orice majorare salariala va duce la scaderea nivelului de trai al tuturor,si deci, o marire mai consistenta a lefurilor dascalilor este exclusa.

Vicepremierul s-a aratat foarte dezamagit de insistenta cadrelor didactice pentru cresterile salariale, fara a parea preocupati de infrastructura scolara si proiectele de dezvoltare.

Problemele din ultimii 15 ani din invatamant nu se rezolva in cateva luni sau cu greva generala, a gasit justificari Gheorghe Pogea.

Pogea a negat ca guvernul ar fi alocat bani pentru marirea salariilor minerilor, declarand ca fondurile vor fi folosite pentru indexarea platilor compensatorii pentru disponibilizati.

Ultima oferta a Guvernul a fost o marire a salariilor cu 8 procente, de anul viitor, in doua transe si suplimentarea cu aproximativ 1,1% din PIB a fondurilor alocate pentru invatamant.