Seful Departamentului National Anticoruptie, Daniel Morar, afirma ca nu stie daca cele 28 de dosare ale unor demnitari despre care a facut recent declaratii publice sunt sau nu dosare de coruptie.

Daniel Morar a spus ca anchetele sunt inca in faza de inceput si nu s-au strans suficiente dovezi pentru a se putea face aprecieri cu privire la aceste dosare. Intr-un interviu Morar a declarat ca in trei din dosare s-a inceput urmarirea penala impotriva unor deputati.

In ultimele saptamani au fost redeschise mai multe dosare in care sunt implicati fosti sau actuali demnitari. Un recent exemplu este cel al baronului de Vrancea, Marian Oprisan pe care procurorii anticoruptie l-au pus sub invinuire pentru abuz in serviciu, fals si uz de fals.

Un alt caz redeschis este dosarul Zambaccian, in care fostul prim ministru, Adrian Nastase, era acuzat ca ar fi cumparat un teren la un pret mult subevaluat.

Seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele afirmase ca autoritatile trebuie sa demaste „coruptia la nivel inalt", adica „pestii cei mari" astfel incit sa nu se activeze clauza de salvgardare.

In repetate randuri oficialii europeni au cerut Romaniei sa demaste marea coruptie din tara, daca vrea sa adere la Uniunea Europeana in 2007.

  • Ascultati interviul BBC