Spre deosebire de ceilalti membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care nu au avut nici o dificultate sa subscrie la teza potrivit careia telefonul premierului Tariceanu nu a insemnat o imixtiune in functionarea Justitiei, Lidia Barbulescu, vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, si Monica Macovei, ministrul Justitiei, s-au aratat mai exigente in descifrarea celor

intimplate si au apreciat ca "raportul s-a oprit la jumatate si nu este foarte complet".

Trecind peste formularea evident cenzurata in care cele doua doamne si-au exprimat opiniile, dar care nu lasa totusi nici o indoiala asupra sentimentului de insatisfactie si de respingere a unui compromis evident, sa incercam sa identificam ratiunea care le-a plasat in afara votului majoritatii conclavului dator sa pazeasca la dreapta functionare a Justitiei romane.

Concluzia Inspectiei judiciare a CSM, insusita in plenul Consiliului, se bazeaza pe ideea ca telefonul nu a adus atingere independentei procurorilor care fac cercetari in dosarul "Rompetrol", intrucit procurorul general nu a intervenit in derularea urmaririi penale, lasind la latitudinea anchetatorilor posibilitatea adoptarii unor solutii in raport cu probele administrate.

Intr-adevar, asa cum consemneaza si raportul, procurorii Adriana Cristescu, Giorgiana Hosu si procurorul sef de birou Alina Bica, cei care au instrumentat cauza, au declarat, toti trei, ca in timpul derularii urmaririi penale nu au primit nici un telefon de la procurorul general.

A trage insa de aici concluzia ca "telefonul care nu trebuia dat", asa cum l-a catalogat din prima clipa ministrul Macovei, nu se dorea o interventie directa in sprijinul presedintelui "Rompetrol", inseamna a forta judecata normala si a pune o relatie de echivalenta intre faptul de necontestat ca procurorul general "nu a intervenit" cu ipoteza, greu credibila, ca "nu i s-a cerut sa intervina".

Ba mai mult, in grija cu care procurorul general s-a vazut constrins sa-si aleaga cuvintele, exista inca o formulare in raport, referitor la comportamentul acestuia in timpul convorbirii telefonice, care spune mai mult in subtext decit si-a permis sa declare Botos explicit: "Procurorul general a sustinut ca nu a relevat aspecte din dosar si i-a comunicat premierului ca doar procurorul de caz

cunoaste acuzatiile aduse inculpatului". Nu e nevoie de prea multa perspicacitate sa intelegi ca refuzul de a releva informatii din dosar nu putea sa vina decit ca raspuns la cererea lui Tariceanu, care il suna din Suedia si ii cerea date despre continutul unui dosar in lucru.

Avea premierul dreptul sa intreprinda un asemenea demers? Punctul de vedere al CSM, exprimat limpede in raport, nu lasa loc nici unei indoieli si nici unei interpretari asupra singurului raspuns posibil: "Conform Legii 415 din 27 iunie 2002, privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, presedintele si primul ministru, in calitate de presedinte si vicepresedinte al

acestui Consiliu, sint abilitati sa solicite rapoarte si informari de la conducatorii institutiilor, inclusiv Ministerul Public, referitoare la securitatea nationala.

Totodata, acestia pot sa solicite relatii in legatura cu unele cauze in care este afectata siguranta nationala si s-au produs prejudicii importante economiei nationale, cu exceptia informatiilor privind procedura in timpul anchetei penale art. 12 lit. e din Legea nr. 544/2001". Este exact lucrul pe care l-a facut premierul Tariceanu.

Cum se poate ca de la premise atit de clare (analiza completa pe textul raportului evidentiaza si alte discrepante) sa se ajunga la o concluzie care exonereaza de orice raspundere pe cel care se face vinovat de tentativa de imixtiune in functionarea Justitiei: premierul Tariceanu, si sa arunce vina pe umerii celui care a blocat demersul: procurorul-general Botos, este astazi, in Romania, o intrebare prin excelenta retorica.

Intr-o conferinta de presa organizata la Bruxelles, de Clubul Romania-UE, vorbind despre semnalele ingrijoratoare, tot mai numeroase in ultima vreme, venite din Parlamentul European privind o posibila aminare a integrarii Romaniei, Monica Macovei a marturisit din nou ca a ajuns sa se culce si sa se trezeasca urmarita de obsesia rezolvarii marilor cazuri de coruptie, a finalizarii reformei in

Justitie. Recentul raport al Consiliului Suprem al Magistraturii, referitor la interventia premierului Tariceanu, nu numai ca va agrava, cu siguranta, insomniile ministrului Justitiei, dar se retine si ca un argument dintre cele mai pertinente in sustinerea scepticismului cu care sintem obligati sa apreciem sansele reale de implinire a unei reforme asteptate in van, de atita vreme.

PS - O urma de respect pentru imaginea institutiei ar fi fost suficienta pentru ca presedintele CSM sa declanseze imediat o ancheta, pentru a afla calea pe care un document secret a ajuns din seifurile institutiei, in care eram asigurati ca este zavorit, in fluxul de stiri de la o agentie de presa, inainte de a fi facut public.