Continui acum bilantul inceput saptamina trecuta privind stadiul realizarii promisiunilor electorale.

Unele puncte din programul economic se bateau cap in cap cu cota unica. Filosofia acestei politici este tocmai egalizarea impozitarii tuturor banilor care intra in buzunarele contribuabililor. Or, se stie ca de ani buni plata prin microintreprinderi a devenit o forma raspindita de ocolire a impozitului pe salariu si a contributiilor sociale.

Ar fi fost normal ca aceia care propun cota unica sa inchida si aceasta portita legala. Au promis exact pe dos: mentinerea regimului microintreprinderilor (impozit pe cifra de afaceri, nu pe profit). Au continuat sistemul, dar au ridicat nivelul de la 1,5% la 3%.

Diferenta nu este mare si masura pare a fi fost luata mai degraba pentru a umple din goluri decit ca urmare a aplicarii unei filosofii generale bune.

S-a si incercat descurajarea microintreprinderilor prin cresterea numarului obligatoriu de angajati, dar cred ca nu este suficient si este absurd sa sabotezi o politica buna pastrind in continuare sistemul svaitar (plin de gauri).

Nu mi-e clar daca guvernantii merita o bila alba sau nu in acest punct: au facut o promisiune proasta si s-au tinut de ea, insa facind in directia logica jumatati de pasi nepromise. Un comentariu asemanator merita impozitul pe dividende.

Din nou, promisiunea era contrara ideii de cota unica, vorbind de impozit pe dividende de 5% (pentru persoane fizice). Dupa multe bilbe, l-au ridicat la 10% in 2005 si, in sfirsit, se va ajunge la nivelul „unic" de 16% in 2006. Si-au incalcat o promisiune proasta si merita o bila gri.

Din capitolul de indicatori macroeconomici au ratat aproape tot. Au promis inflatie de sub 3% in 2008, fara detalii de parcurs. Ulterior, dupa formarea Guvernului, si-au propus 7% pentru 2005. Ultima cifra este de 8,3% raportat la un an. Cresterea PIB promisa a fost de 6,8% anual; este 4,9% in prima jumatate a anului.

E drept ca exista scuza inundatiilor. Investitii straine promise: 2,7 miliarde/an. Ar putea atinge aceasta cifra in 2005 daca vor intra banii de la BCR pina la revelion. Concluzie: desi nu catrastrofal, au ratat tintele macroeconomice.

Politicienii ar trebui sa invete de aici ca economia nu este un laborator de chimie, e riscant sa promiti cifre fixe. In plus, ar trebui sa tina seama de efectele unora dintre schimbarile propuse chiar de ei.

De exemplu, mai multi bani in buzunarele populatiei inseamna o crestere macar temporara a inflatiei, asa ca nu trebuia sa fi coboare atit de jos pragul-tinta.

La capitolul definit de noi anul trecut drept „politici anti-coruptie", a aparut un efect cu totul paradoxal: s-au facut lucruri bune pe care guvernantii nu le promisesera. Explicatia este simpla: Monica Macovei nu a participat la acea campanie electorala si a venit ulterior cu propria agenda.

Dintre cele promise totusi, s-au realizat incriminarea penala a evaziunii, publicarea criteriilor de alocare a ajutoarelor de stat (era si o cerinta UE), un regim draconic si transparent pentru contractele de publicitate de stat. Nu am mai auzit nimic despre o lege a lobby-ului si despre registrul activitatilor de lobby.

Nu mi-e clar cum ar fi functionat, dar macar am merita o explicatie: nu mai place ideea? Concluzia: promisiunile electorale sint mai degraba nerelevante la acest capitol.

Am scris saptamina trecuta despre salariile profesorilor ca cel mai spectaculos esec cind se compara promisiunile cu rezultatele. Ar mai fi la educatie o promisiune de care nu s-a mai vorbit: sistemul de burse prin credite garantate de stat.

S-a indeplinit in schimb promisiunea privind proiectele de reabilitare a scolilor (continuind ceva pornit de fostul guvern, ca sa fim corecti).

Reforma de profunzime a educatiei, promisa in program, a fost inceputa de ministrul Miclea (autonomia, implicarea parintilor si a autoritatilor locale in decizii, asigurarea calitatii), dar este faultata de Parlament si de sindicate.

Ramine de vazut daca noul ministru va continua politica celui precedent sau se va multumi sa fie sef si sa nu supere pe nimeni (pe model Andronescu – Athanasiu).

In agricultura, nivelul de subventii a fost ridicat conform promisiunilor. Politica rentelor viagere a fost legiferata si va fi aplicata din 2006, avind deja fonduri asigurate. Filosofia generala de a pune accentul pe ferme mijlocii, remarcata anul trecut in „Supliment" ca o schimbare majora, este vizibila in unele masuri.

Nereusitele pot fi din nou puse pe seama promisiunilor rau gindite. S-a promis finantarea fermelor pentru tineri cu 15.000 de euro.

Aici este ca in bancul cu „nu era Volga, era bicicleta": promisiunea a fost inglobata in programul „Fermierul", unde nu doar tinerii, ci toti fermierii pot primi cu imprumut sume chiar mai mari de 15.000 de euro, pe baza de proiecte. O promisiune total ignorata a fost pretul minim garantat la produse.

Dar era o idee atit de proasta incit e bine ca nu a mai fost luata in discutie.

E greu sa acoperi un program de 200 de pagini si un an de activitate in doar doua articole. Au ramas multe lucruri nespuse. Este trist ca discutam pe la emisiuni si prin editoriale despre un an de la alegeri si facem bilanturi legate doar de certuri si scandaluri politice.

Un moderator imi spunea ca sint singurul fraier care citeste programele electorale. Important e sa mai existe si fraieri care le aplica.