Degeaba isi inchipuie romanii cum s-ar putea feri din calea inflatiei si a dobanzilor real negative cumparand aur, platina sau petrol. Cat lipsesc pietele,e numai un joc la perete.
Pretul aurului a urcat la cel mai inalt nivel de dupa aprilie 1981, iar platina, argintul si paladiul au ajuns la cele mai ridicate cotatii de dupa martie 1980, august 1987, respectiv aprilie 2004. Si, cu toate acestea, raportul euro-dolar a ramas tintuit la 1,17-1,18.
Bine, dar daca biletul verde a castigat fata de moneda unica 18 centi in 11 luni, n-ar fi trebuit ca atat petrolul, cat si aurul sa se ieftineasca? Nu sunt marfuri „in dolari"? Ba da, numai ca realitatea arata iarasi altceva: titeiul a trecut din nou de 61 de dolari/baril si principalele metale pretioase depasesc recorduri din urma cu un sfert de secol.
Analizele au ajuns sa tina mai mult de alchimie decat de corelarea unor repere economice.
Inflatia - un fenomen monetar
Si totusi o explicatie exista. O regasim intr-o declaratie mai veche a lui Mugur Isarescu: "Scamatoriile nu au cum sa aiba efectul scontat. O relaxare monetara, in speranta stimularii cresterii economice si reducerii somajului, este imediat sanctionata de piata, prin deprecierea cursului si cresterea presiunilor inflationiste.
Efectul pozitiv, daca el se manifesta, dureaza foarte putin si e neconcludent, dar pierderea de credibilitate ramane, afectand pe termen lung rezultatele economiei".
Cu alte cuvinte, Statele Unite se confrunta cu o crestere a preturilor de peste 4% si, pentru a nu se ajunge la 5%, au incercat sa atenueze puseul scumpirilor prin aprecierea monedei.
Numai ca populatiei nu i-a placut nici 4%, fiindca e greu sa accepti ca-n doi ani inflatia s-a dublat.
Asa ca, atunci cand a observat ca, in contul reducerii nefundamentate a somajului si al cresterii economice intretinute de un deficit bugetar urias, i se dau majorari de preturi si dobanzi real negative, n-a mai suportat mana bagata in buzunar si a cumparat certificate la termen, care au ca suport metalele si petrolul.
Ba chiar si banci centrale importante, cum ar fi cele ale Rusiei, Argentinei sau Republicii Sud-Africane au miscat in front. Au hotarat sa-si sporeasca rezervele de aur, dupa sase ani in care bancile nationale au vandut constant metalul galben.
Asadar, asistam la o evolutie neortodoxa. Dar in care nu „plasamentele de fuga" isi joaca eronat rolul. Ele ii feresc pe oameni de inflatie.
Iar daca atrageam atentia ca titeiul si metalele, in loc sa se ieftineasca, se scumpesc, acesta poate fi si un rezultat al faptului ca aceia pe care i-a dezamagit dolarul, in loc sa aleaga moneda unica, s-au solidarizat cu detinatorii de euro si au achizitionat deopotriva aur, platina sau petrol.
Din pacate insa, o lipsa de incredere in principalele repere monetare miroase a criza. Sau, dupa cum se exprima elegant FMI: "Bursele de marfuri si titeiul pun in pericol stabilitatea financiara a lumii".
Statele Unite se confrunta deci cu pericolul ca sistemul monetar international sa nu se mai centreze in jurul chipurilor lui Washington si Franklin, asa cum s-a mai vazut odata in anii ’30, cand din etalonul aur-devize a ramas doar poleiala.
Dar, deh, cine i-a pus pe americani sa-si rezolve problemele pe baza unei simple intorsaturi de condei - o emisiune de masa baneasca -, facand ca pretul activelor sa creasca cu 100%, fara sa fie acoperit decat pe sfert cu bunuri si servicii? Milton Friedman in nici un caz. El sustine ca „inflatia este, oriunde si oricand, un fenomen monetar".
Viitorul suna fals
Mai e un singur aspect de lamurit. Isarescu n-a vorbit numai de inflatie, ci si de depreciere, iar acum dolarul se umfla, in loc sa se subtieze. Inseamna ca n-a avut decat pe jumatate dreptate? Nu, e doar o chestiune de timp pana cand se va verifica intregul postulat.
Moneda americana se apreciaza fiindca fluxurile investitionale care se indreapta spre Lumea Noua sunt mari, atat de mari incat acopera si deficitul extern si mai ramane si ceva pe langa. Numai ca nici Banca Centrala Europeana nu sta cu mainile in san.
Decizia de majorare a dobanzii de referinta la euro va rarefia afluxul investitional catre Statele Unite. Iar daca ingustarea finantarii va echivala pentru americani cu deprecierea, europenilor le va aduce resuscitarea cresterii economice si dezinflatie.
