Guvernatorul Californiei, faimosul "Terminator", Arnold Schwarzenegger, a refuzat sa acorde clementa, comutandu-i pedeapsa in inchisoare pe viata, condamnatului la moarte Stanley "Tookie" Williams, care, dupa numeroase amanari, insumand 24 de ani, a fost executat prin injectie letala.

Williams, conducator al uneia dintre cele mai temute bande din Los Angeles, Crips, a fost acuzat ca, in 1979, aflat sub influenta drogurilor, a ucis cu sange rece, in timpul a doua jafuri succesive, patru persoane. In ciuda dovezilor existente, el a negat cu inversunare crimele imputate.

In cei 24 de ani, aproape jumatate din intreaga sa viata, cat s-a aflat in "coridorul mortii" - spatiul rezervat condamnatilor la pedeapsa capitala -, a scris o serie de carti in care ii indemna pe adolescentii de culoare sa nu apuce pe calea violentei si a crimei, despre el spunandu-se ca ar fi salvat, astfel, de la pierzanie peste 150.000 de tineri, motiv pentru care a fost nominalizat de

cateva ori la Premiul Nobel pentru Pace. Pentru a i se comuta pedeapsa cu moartea, s-a declansat o larga campanie, in special in randurile populatiei de culoare, printre sustinatori numarandu-se reverendul Jesse Jackson, episcopul sud-african Desmond Tutu si actorul Jamie Foxx, castigator al Oscarului.

Articol integral in Adevarul