De fiecare data cind Romania a infruntat Ungaria, tensiunile si frustrarile nationaliste gaseau o supapa eficienta in sport. Tainuite bine in comunism si exhibate fatis dupa Revolutie, contrele interetnice din teren si din tribune au oglindit fidel relatiile socio-politice dintre cele doua tari. Azi se consuma un nou episod, la CM de Handbal.
Romania se afla in fata ultimelor doua meciuri la Campionatul Mondial de handbal feminin, iar cele opt victorii obtinute in ultimele 11 zile au dus-o in situatia de a disputa una dintre semifinale, din confortabila dar teoretica postura de favorita.
Sub tirurile naucitoare ale Stelutei Luca, Simonei Gogirla sau Valentinei Elisei s-au prabusit, pe rind, medaliata cu bronz la JO de la Atena, Ucraina, detinatoarea titlului mondial, Franta, revelatia Brazilia, totusi campioana a Americii de Sud, puternica Germanie si, joi seara, cistigatoarea ultimelor trei Olimpiade, Danemarca (33-29).
De la ora 14.30, astazi (in direct, la TVR 2), jucam pentru calificarea in finala, impotriva Ungariei. Meciul se anunta infinit mai greu decit cele anterioare, miza comuna a combatantelor, lupta pentru aur, aflindu-se la o distanta de doar 60 de minute.
Jucatoarele maghiare, vicecampioane mondiale, au o singura infringere la acest turneu final, in fata Rusiei (33-35), insa ea a fost suferita in conditiile in care doua dintre vedetele echipei, Timea Toth si Anita Gorbicz, au fost protejate.
Dupa Hamlet, Petöfi
La noi, in meciul cu danezele, Gheorghe Tadici a aliniat toate titularele obisnuite, inclusiv pe Steluta Luca, accidentata.
„Este de admirat atitudinea Stelutei, care, desi avea dureri de spate, a vrut sa intre in teren, desi eu am vrut s-o opresc in acest meci", a spus Tadici dupa ultima victorie, el prefatind si jocul de azi: „Problema noastra, acum, este recuperarea Stelutei Luca, Ramonei Maier si Narcisei Lecusanu. Ungaria va fi mai proaspata, pentru ca si-a menajat doua jucatoare de baza.
Au citeva jucatoare valoroase ca Palinger, Toth, Gorbicz si Balogh, insa cred ca nu sint mai valoroase decit fetele noastre si vom reusi sa ajungem in finala. Daca n-as crede ca bat Ungaria, nu m-as prezenta la sala".
Un aspect ingrijorator il reprezinta faptul ca temerile cele mai mari ale delegatiei noastre, greselile de arbitraj, s-au adeverit intr-o mare masura la meciul cu Danemarca, sirboaicele Branka Maric si Zorica Gardinovacki, care au condus jocul, defavorizind clar Romania in primele 20 de minute.
„Sintem pregatiti sa jucam si cu Ungaria in 7 contra 8 sau 9, cit o fi cazul", a anuntat Tadici, care in minutul 21 al partidei cu danezele, cind Romania era condusa cu 7-10, a cerut time-out. A fost momentul in care arbitrele au fost chemate de observator, iar deciziile pe care le-au luat ulterior au fost normale.
Meciul cu Ungaria se anunta cu scintei si prin prisma declaratiilor pentru televiziunea maghiara ale antrenorului Andras Nemeth: „Daca Ungaria va juca semfinala cu Romania, va ajunge in finala". Ultima intilnire dintre cele doua reprezentative a avut loc pe 13 august 2005, in cadrul Cupei Panoniei.
Scorul a fost egal, 20-20, dar echipa noastra s-a bazat mai mult pe jucatoarele din campionatul intern, din strainatate fiind chemate doar Simona Gogirla, Aurelia Bradeanu si Ana-Maria Lazer.
Meciul este doar un episod al istoriei confruntarilor mai mult decit sportive. Anglia – Argentina, Portugalia – Mozambic, SUA – Iran, Grecia – Turcia. Meciuri intertari cu tensiuni sporite, toate pe motive geopolitice. Romanii n-au fost nici ei mai prejos si s-au faultat aproape de fiecare data in sali sau in preajma gazonului cu vecinii unguri.
Citeva amintiri destabilizatoare
O jumatate de secol in care ni s-a servit un ghiveci cu o duzina de partide de fotbal oficiale si amicale pasnice si in spiritul tovarasesc care inflacara cele doua tari comuniste. Presa era binevoitoare, declaratiile combatantilor erau cordiale, incurajarile muncitorilor din uzine erau fair-play pina in pinzele albe.
Nota discordanta este data de citeva documente de corespondenta ale Ministerului Afacerilor Externe maghiar pe doua dintre partidele din anii ’50 si un documentar care pune fata in fata diversi actori din acele vremuri. Toate pun putin piper pe laptele si mierea care curgea pe Tisa si pe Dunare in preajma meciurilor dintre cele doua echipe nationale.
Dovezile „bunei prietenii"
Ambasadorul Ungariei in Romania, Laszló Pataki, nota interesul din preajma partidei din 19 septembrie 1954 de la Bucuresti dintre echipele de tineret, declarind ca „toate biletele au fost epuizate inca de pe 16 septembrie, numarul acestora depasind capacitatea de locuri a stadionului".
Oficialul a mai notat ca orchestra a intonat mai intii imnul RPR si abia apoi pe cel al oaspetilor, „si pe acesta atit de fals incit a provocat indignare nu doar in rindul maghiarilor aflati pe stadion, ci si printre tovarasii romani de buna credinta".
Pe parcursul meciului, in urma unui contact la care un atacant al Romaniei a ramas intins pe gazon, un fotograf a coborit din tribuna pentru a-i apostrofa pe maghiarii veniti sa-l asiste pe roman.
„Publicul aflat in zona a inceput sa arunce cu pietre si sticle de bere in jucatorii maghiari, in tot acest timp fortele de ordine nesinchisindu-se sa intervina in vreun fel", consemneaza Pataki, care mai adauga ca, dupa meci, pe strazile Bucurestiului se auzeau „voci care condamnau in cel mai sovin mod posibil comportamentul maghiarilor, numindu-i huni, barbari si huligani".
Referitor la meciul amical din 1958 de la Bucuresti (2-1 pentru Ungaria), un alt ambasador maghiar, Keleti Ferenc, nota ca numerosi maghiari, sositi din Ardeal pentru a sustine echipa oaspete, „au fost insultati prin vorbe sau fapte pentru simplul fapt ca au aplaudat o actiune reusita a fotbalistilor maghiari.
Cea mai blinda apostrofare la adresa lor era: «Nu ti-e rusine, maninci piine romaneasca si ii aplauzi pe maghiari?»". Keleti mai consemneaza ca un oficial al Ambasadei URSS i-a declarat ca Nicolae Ceausescu, membru al Biroului Politic la acea vreme, „a iesit indignat de pe stadion si s-a dus acasa in momentul in care arbitrul a eliminat unul dintre jucatorii romani".
Limbi dezlegate
Nu toate incidentele au avut o tonalitate serioasa, multe dintre ele trecind ca anecdotice, insa totusi in spiritul micilor frecusuri dintre cele doua tari. Mészöly Kálmán, fost jucator si antrenor al nationalei Ungariei, participase la finala Campionatul European de tineret din 1960 impotriva Romaniei. „Am avut un amic foarte simpatic si amabil in selectionata Romaniei, Jakab Sándor.
Conduceam cu 2-1 si am facut o gafa monumentala, arbitrul dictind penalty. Antrenorul roman l-a numit pe el sa bata lovitura. M-am dus la el si i-am spus: «Sanyika, daca esti maghiar, tragi peste sau pe linga, nu se poate sa dai gol taman impotriva noastra». Era atit de emotionat incit a ratat", isi aminteste acesta.
Suspiciuni la firul ierbii
In meciul tur de la Budapesta, romanii au stat la un hotel pe Dunare, unde, „absolut intimplator", dupa cum spune Kálmán, a cintat o formatie de muzica tiganeasca, exact in orele de liniste ale echipei, astfel ca jucatorii romani nu s-au putut odihni. „Au crezut ca muzicantii au fost trimisi dinadins si ne-au amenintat cu un tratament asemanator la partida retur.
De aceea, in Romania, echipa ungara a tinut sedinta tactica la ambasada, Kálmán reclamind existenta unor microfoane la hotel. „Pe timpul meciului ne-au numit «unguri jegosi». Dupa meci, am plecat cu autobuzul direct la aeroport si de acolo acasa", adauga fostul international maghiar.
Tot la meciul cu pricina, increderea reciproca intre cele doua federatii se degradase atit de tare incit echipa maghiara a mincat la ambasada ungara, pentru ca cei din conducerea Federatiei Ungare „aveau justificate retineri sa manince la hotel, considerind ca vor avea o diaree atit de sofisticata incit nici in patru labe nu o sa poata ajunge la teren", spune Almási Kálmán, un alt fost ambasador al Ungariei la Bucuresti.
Ardealul, prima de victorie
Mészöly Kálmán a avut in timpul campaniei de calificare la Mondialele din Spania o discutie memorabila cu omologul sau de pe banca Romaniei, Mircea Lucescu. In timpul discutiei, acesta din urma a incercat sa-i motiveze pe maghiari sa cistige meciul cu Anglia, echipa aflata in grupa cu Romania si Ungaria, astfel incit cele doua tari sa se califice impreuna la turneul final.
„La un moment dat, Lucescu imi spune ca are o mare rugaminte, sa-i batem pe englezi. Prima propusa ar fi fost apropierea dintre cele doua popoare. «Nu, nu, nu, ii spun, uite, iti spun eu care e prima. Du-te acasa si spune-le alor tai sa ne dea inapoi Ardealul si ii vom bate pe englezi. Desigur, in propunere era putin ironica, putin politica, dar am vrut sa arat ca sint maghiar.
Lucescu s-a dus acasa si a spus ca vreau realipirea Ardealului. Dupa o saptamina am fost chemat la presedintia Ungariei ca sa dau explicatii...", rememoreaza Kálmán.
Botezul fotbalului
"In perioada anilor ‘40-’50 au existat meciuri impotriva Ungariei in care selectionata Romaniei numara 9-10 jucatori maghiari. Mai tirziu insa, cind au inceput sa apara tendintele nationaliste, jucatorilor li se schimba numele in altele romanesti. „Szatmari devenea Satmareanu, Szoboszlai – Soboslau", isi aminteste Oroszhegyi Kàlmàn, jurnalist aradean in acea perioada.
In urma meciurilor de calificare la Campionatul Mondial pe care Romania le-a pierdut, antrenorul de atunci al tricolorilor, Stefan Covaci, a fost acuzat ca e de origine maghiara. „Imi amintesc ca presa de atunci nu i-a mai scris numele pe romaneste, Covaci, ci ii scria numele ca in limba maghiara, Kovàcs", spune comentatorul sportiv Cristian Topescu.
Cenzura de tot felul
Cea mai drastica bataie incasata de Romania in istoria meciurilor cu Ungaria, 9-0 in 1948, a fost indelung comentata de ai nostri, multi sustinind ca meciul fusese vindut ungurilor, in echipa Romaniei regasindu-se destul de multi maghiari.
„Comentatorul partidei pentru Radio Romania, Emanuel Valeriu, a primit chiar directiva de la Bucuresti sa intrerupa transmisia cind scorul era deja 5 sau 6 la 0", spune Radu Cosasu.
In schimb, dupa meciul din 1952, de la Olimpiada, cistigat de vecini cu 2-1, unui alt comentator al radioului public, Radu Urziceanu, i s-a interzis sa mai transmita o perioada de timp meciuri ale „nationalei" pentru ca fusese prea nationalist. „S-a considerat ca a tinut prea mult cu Romania intr-o perioada in care politica partidului nu accepta nationalismul. A fost suficient sa spuna ca arbitrul ne-a dezavantajat", spune acelasi Cosasu.
Articol integral in Cotidianul
Daniel Spataru, Marius Cosmeanu, Cosmin Popan, Andrea Varga
