Acum 16 ani, la Timisoara, a cazut regimul comunist. A fost primul loc unde libertatea s-a instaurat in Romania. Capitala a mai asteptat doua zile pentru a trai momentul. In 21 decembrie, a doua zi dupa ce regimul isi fransese lancea otravita in vestul tarii, noi inca mai asistam la o manifestatie initiata de regimul comunist intru apararea sa.

Din cei 16 ani, am pierdut aproape integral 10, cu guvernari ale temporizarii, semnate Ion Iliescu si complicii, ascunsi sub diverse initiale. Am avut de suportat mineriade de vara si de toamna, dar ne-am mirat ca nu suntem primiti in grupul de la Visegrad, un veritabil poligon de antrenament intensiv pentru Uniunea Europeana.

Celelalte esecuri si amanari au fost in logica lucrurilor, avand in vedere declaratiile mincinoase despre coruptie ori restituirea proprietatii si realitatea, cum se zice, din teren.

Astazi, 20 decembrie 2005, la 16 ani de la eliberarea primului petic de pamant romanesc de sub regimul totalitar-comunist, sperantele sunt mari si ele merg intr-o singura directie: integrarea in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, adica peste un an si foarte putine zile.

Nici acum nu suntem chiar la nivelul ultimului clasat in UE si nu vom fi inca ani buni de acum inainte. Ani rai, vreau sa zic. Si asta tot din cauza gurii politicienilor nostri, care bate poporul.

Cu toate ca avem o guvernare mai putin corupta si mai aproape de cea pe care multi cetateni romani ar dori-o, nu cred ca fenomenul coruptiei nu mai este unul nelinistitor, asa cum au declarat oficialii nostri nu de mult. Rezistenta la schimbarile in justitie demonstreaza ca reteaua tesuta de inaintasi e inca greu de destramat.

Ca sa nu mai vorbim de incercarile, deloc timide, de organizare a uneia noi, de catre aliatii Aliantei D.A. Prim-ministrul Tariceanu ne-a citat cu o acribie filologica pe care nu i-am fi banuit-o definitiile cuvintelor "dreptate" si "adevar", din dictionar.

Nu suntem insa chiar atat de siguri ca D-ul si A-ul din titlul principalei forte de la guvernare chiar aplica, in litera lor, acele definitii. Ca se apropie de ele mai mult decat se apropiau inaintasii lor, caci reforma legislativa pare pe calea cea buna, si nu numai aceasta, e aproape sigur, dar pana la coincidenta mai e.

Pe de alta parte, continua hartuiala dintre presedinte si prim-ministru nu cred ca face bine imaginii acestei guvernari. Scena de la Bruxelles ar fi uluit o lume intreaga daca am fi interesat-o, asa, in general. Cum n-o prea interesam din start, o sa treaca, poate, necomentata.

E de inteles ca presedintele are in multe privinte alte pareri decat prim-ministrul, dar cred ca lucrurile ar trebui transate inaintea iesirii in public, pentru a nu tot da prilej de comentarii.

E destul de subtil-ironica afirmatia prim-ministrului ca plecarea unor penelisti la alte partide intareste sub raportul inteligentei si partidul parasit, si pe cel de refugiu, dar ea nu poate rascumpara ezitarile de altadata, anuntul demisiei, anuntul razgandirii si asa mai departe.

Din pacate, nimeni nu e in stare sa aiba simultan in fata ochilor si prezentul, si guvernarea trecuta, pentru a-si da seama de ponderabilele si imponderabilele care le deosebesc fundamental. Toti vedem doar prezentul, iar din acesta doar "coaja lucrurilor".

E mai simplu sa observam asemanarile decat sa discernem deosebirea profunda de mentalitate si de activitate dintre cele doua guvernari. E si comod sa spui "toti sunt la fel", gandind cu mintea altora.

Au trecut 16 ani de cand la Timisoara s-a proclamat libertatea? Nu toti s-au dus in directia in care sperau cei care au murit si suferit atunci.