Se pare ca asta-seara mergem la petrecere. Ne vom pune costume negre si vom avea grija cum ne asortam cravatele. Pentru ca la Ateneul Roman vor fi decernate premile „Zece pentru Romania". Vom vedea VIP-uri si vom fi vazuti. Vom asista la un spectacol de gala. Dar ce sarbatorim, de fapt?
Nimic. In buna masura, rezultatele cercetarii sociologice initiate de Realitatea TV sunt mai curand un prilej de meditatie amara decat de petrecere. La urma urmelor, ce avem pe listele de finalisti dintre care asta-seara se vor alege castigatorii?
O suta de nume. Oameni care-si fac meseria sau isi urmeaza vocatia cu talent si onestitate, alaturi de lichele cu staif. Personalitati reale alaturi de gogosi TV umflate cu pompa intr-atat incat te si miri cum de nu pleznesc cu zgomot asurzitor.
Ce NU avem pe liste? Nu avem exact ceea ce n-are Romania.
Nu avem un reper moral anticomunist, perceput ca atare in societate. Am fi putut avea cateva, dar cei care au luat puterea acum cincisprezece ani au avut grija sa arunce asupra lor cisterne intregi de laturi.
Marginalizati si acoperiti cu mizerii de tot felul, adevaratii anticomunisti au ramas, discreti, la casele si la destinele lor, fiindu-le rusine si scarba sa dea navala in marea cursa pentru apucarea privilegiilor postrevolutionare.
Nu avem un numar restrans de oameni politici - doi-trei-patru, nu mai mult - care sa personalizeze marile curente politice europene si care, vorba lui Corneliu Coposu, sa nu tranzactioneze cu principiile. „Ultimul mohican" al politicii de constiinta si ultimul veritabil lider social-democrat al Romaniei, Sergiu Cunescu, ne-a parasit nu demult, cu eleganta si discretie.
Nu avem un parinte al reformei economice, o personalitate intr-atat de puternica incat sa fi putut duce dupa el poporul roman prin desert, stiind clar ca la capatul calatoriei il asteapta pamantul fagaduintei.
Nu avem un corp de magistrati - macar vreo doi, trei procurori - cunoscuti ca incoruptibili si temuti in asemenea masura de mafioti incat sa nu iasa din casa fara escorta.
Nu avem un numar de povesti de succes ale tranzitiei, care sa constituie modele pentru tanara generatie. Nu ca aceste povesti n-ar exista, doar ca munca onesta si normalitatea nu striga si nu platesc pentru a fi bagate in seama la rubricile mondene.
Nu avem ochi pentru un numar de artisti apreciati in marile capitale culturale ale lumii, la Paris, la Berlin, la Londra, la New York. Nu avem, probabil, nivelul cultural necesar pentru a-i putea recepta.
Daca le-am fi avut pe toate acestea, am fi fost astazi deja membri in Uniunea Europeana, am fi putut merge pe autostrada de la Bucuresti la Viena, am fi avut o clasa de mijloc mai solida si strainii nu s-ar mai fi mirat descoperind la Bucuresti o lume de masini de lux gonind printre cersetori si gunoaie.
Si poate ca nici nu ar mai fi fost nevoie de o ampla cercetare sociologica menita a-i descoperi pe romanii momentului. Pentru ca nimeni nu cauta cu lumanarea ceea ce se vede cu ochiul liber.
Am fi pierdut un spectacol de buna calitate in aceasta seara. Dar am fi castigat infinit mai mult.
