Cel mai bun spectacol al anului 2005, in viziunea Ilenei Lucaciu, este spectacolul Teatrului National din Bucuresti, „Inima de caine", in regia lui Yuriy Kordonskiy, „o dramatizare incitanta dupa Bulgakov, pe ideea raportului individ-istorie. Regia si actorii ireprosabili".
„Un exemplu de teatru in care cuvantul e rege" este spectacolul „Henric al IV-lea" de Pirandello, in regia lui Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, montare pe care Ileana Lucaciu o asaza pe locul al doilea. Iar „O zi din viata lui Nicolae Ceausescu", in regia lui Alexandru Tocilescu, de la Teatrul Mic, este un spectacol de „teatru politic provocator" si ocupa pozitia a treia.
Topul 5 realizat de Ileana Lucaciu este intregit de spectacolul Teatrului Mic, „Cum gandeste Amy", in regia Catalinei Buzoianu, „o emotionanta intalnire cu valorile generatiilor de interpreti" si de „Nu se stie cum", regia Bocsardi Laszlo, Teatrul Nottara, „original prin tratarea regizorala".
Iulia Popovici recunoaste ca, „exceptand Premiile Uniter, unde alegerile sunt inevitabile, ierarhizarea teatrala in topuri mi se pare un sport de comparat mere cu pere, mai ales la noi, unde spectacole antologice nu se mai nasc de multisor.
Uneori, nici macar montarile aceluiasi regizor nu le poti pune intr-o ordine valorica: e mai bun «Darul Gorgonei» decat „Scaunele» sau «Nevestele vesele din Windsor» decat «Darul Gorgonei».
Eu as prefera, pana la un punct, «Adam Geist» al lui Radu Afrim celorlalte doua spectacole ale lui de anul asta, «Cheek to cheek» si «Plastilina», dar stiu ca «Plastilina» e mai bine facut, iar exemplele pot continua.
Din astfel de motive, nu pot alege un Cel mai bun spectacol, doar, in cel mai bun caz, o lista aleatorie de cinci (sase) - cu adagiul ca topul meu e oarecum influentat de subiectivisme, sa le zic «ideologice».
Prin urmare, topul celor mai bune spectacole considerate de Iulia Popovici este urmatorul: „Plastilina", regia Radu Afrim, Teatrul Dramatic „Toma Caragiu" din Ploiesti, „Zuckerfrei/ Fuck you, Eu.ro.Pa!", regia Alexandru Berceanu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini" din Galati, „Nevestele vesele din Windsor", regia Victor Ioan Frunza, Teatrul de Stat din Oradea, compania „Iosif Vulcan", „Asteptandu-l
pe Godot", regia Tompa G?bor, Teatrul „Tam?si ?ron" din Sfantu-Gheorghe, „Omul cu valizele", regia Alexandru Dabija, Teatrul Municipal din Turda, „Vitamine", regia Ana Margineanu, Teatrul Foarte Mic din Capitala.
Topul realizat de Cristina Rusiecki situeaza pe pozitia fruntasa spectacolul „Livada de visini", regia Andreea Vulpe, Teatrul „Tompa Miklos" din Targu-Mures, „pentru propunerea originala si intru totul coerenta a regizoarei, viziunea scenografica a Iulianei Vilsan si exceptionala interpretare a lui Fulop Erzsebet".
Urmeaza spectacolele: „American Buffalo", regia Cristi Juncu, Teatrul ACT, pozitia a treia este impartita de „Nu se stie cum", (Teatrul Nottara) si „Cymbeline", Teatrul Odeon, ambele in regia lui Bocsardi Laszlo, iar al patrulea loc este insusit de „Plastilina", (Teatrul „Toma Caragiu", Ploiesti) si „Cheek to Cheek", (Teatrul Nottara), ambele in regia lui Radu Afrim.
„Discipolii", regia Tompa Gabor, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj si „Infirmul din Inishmaan", regia Szabo Istvan, Teatrul „Maria Filotti" din Braila, impart locul al cincilea.
Iulia Popovici: „Exista cateva ratari nefericite, implicand institutii si artisti remarcabili"
Topul celor mai nereusite productii ale anului, in viziunea Ilenei Lucaciu, este urmatorul: locul 1 - „Patimile Sfantului Tommaso D’Aquino", regia Grigore Gonta, TNB - „banii contribuabililor cheltuiti pentru un kitsch rusinos"; 2 - „Marchizul de Sade", regia Beatrice Rancea, Teatrul Odeon - „spectacol scolaresc, lipsit de conturul unui mesaj"; 3.
„Imblanzirea scorpiei", Teatrul din Constanta - „o adaptare dupa Shakespeare in care se ucide valoarea replicii; un alt kitsch"; 4 - „Ferdinand al VIII-lea, regele Spaniei", regia Iarina Demian, Teatrul de Comedie - „«Jurnalul unui nebun», de Gogol, transformat intr-o comedie bulevardiera"; 5 - „Nora", regia Radu Alexandru Nica, Teatrul din Sibiu - „piesa adaptata ce devine un pretext pentru o exterioara pledoarie despre drama comunicarii".
