Euroscepticismul si reticenta cetatenilor europeni cu privire la extinderea blocului comunitar se oglindesc perfect in ultimul studiu realizat de Comisia Europeana (CE) in randul cetatenilor UE, in lunile octombrie si noiembrie. Este primul sondaj complex al CE, dat publicitatii dupa respingerea de catre Franta si Olanda a Constitutiei europene.

Numai 43% din cetatenii statelor membre privesc favorabil o eventuala aderare a tarii noastre, un motiv in plus de presiune pentru liderii politici europeni care vor fi nevoiti sa ia o decizie in acest sens la mijlocul anului viitor.

Ucraina se afla departe de UE, dar 42% din europeni ar fi multumiti daca tara revolutiei portocalii s-ar alatura blocului comunitar. Atat Sofia, cat si Zagrebul, care abia a inceput negocierile de aderare, se bucura de ceva mai mult sprijin din partea europenilor. 48% din cetatenii statelor membre doresc aderarea Bulgariei si 51%, aderarea Croatiei.

Sondajul confirma in schimb cunoscuta opozitie a majoritatii europenilor fata de asa-numita „ciocnire a civilizatiilor". Mai exact, 55% din cetatenii statelor membre se opun ferm integrarii Turciei, care a inceput, cu emotii si peripetii, negocierile de aderare.

Articol integral in EVZ